Darius Vâlcov va avea o vară liniştită. În procesul de la Tribunalul Olt a primit amânare până în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi, teoretic, astăzi ar fi trebuit să depună mărturie la Tribunalul Olt, în procesul în care este judecat pentru luare de mită, Darius Vâlcov a bifat o amânare, cerută de procurorul DNA, care nu s-a putut prezenta.

Foarte aproape de ultimul termen, în procesul în care Darius Vâlcov este judecat, la Tribunalul Olt, pentru luare de mită, s-a bifat, miercuri, 28 iunie, o amânare. Pentru că procurorul DNA a anunţat că nu mai poate ajunge la termenul de astăzi, judecătorul a stabilit următorul termen pe 20 septembrie. Până atunci s-a mai fixat un termen intermediar pentru controlul judiciar de care Darius Vâlcov n-a scăpat în această cauză.

Cererea de recuzare a judecătorului cauzei, înaintată de apărătorii inculpatului, a fost respinsă, li s-a mai transmis astăzi inculpatului şi apărătorilor acestuia. Judecătoarea Otilia Chiriţă nu a putut scăpa nici altfel de acest dosar, o nouă cerere de transfer la o instanţă din Bucureşti, după alte trei în acest an, fiind respinsă.
Darius Vâlcov s-a prezentat şi la termenul de astăzi, la care, teoretic, ar fi trebuit să depună mărturie. A aşteptat mai mult de o oră până la anunţul că procurorul nu se poate prezenta şi a părăsit Tribunalul Olt vizibil satisfăcut de amânare.

La Tribunalul Olt, fostul ministru al Finanţelor  şi fost primar al Slatinei, este judecat pentru luare de mită, procurorii DNA acuzându-l că a primit mită de la mai mulţi oameni de afaceri, banii investindu-i în amenajarea Hotelului City din Slatina.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite