Ce-l leagă pe Eugen Ionescu de Slatina. Anul şi locul naşterii marelui om de cultură, indicate greşit de nenumărate ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondatorul „Teatrului absurdului“ este celebrat în aceste zile, ca în fiecare sfârşit de noiembrie, la Slatina, localitatea în care s-a născut, tatăl său ocupând pe atunci o importantă funcţie.

Eugen Ionescu este astăzi unul dintre „bunurile“ cele mai de preţ pe care le exploatează municipalitatea slătineană, la Slatina, în judeţul Olt, fondatorul teatrului absurdului de mai târziu văzând pentru prima dată lumina zilei. Astăzi o bibliotecă (cea Casei de Cultură a Sindicatelor), un centru cultural (cel mai mare cinematograf din Slatina, în comunism), o stradă, o şcoală, un parc etc. îi poartă numele, iar mai multe statui care îl înfăţişează au fost amplasate în oraş.

Controverse în legătură cu anul naşterii

În repetate rânduri au fost indicate eronat, în publicaţii de specialitate, spun persoanele care s-au ocupat îndeaproape de clarificarea acestor lucruri, atât data naşterii, cât şi locul, în anumite lucrări dedicate scriitorilor fiind indicat drept loc al naşterii oraşul Bucureşti. 1912 a fost cel mai des menţionat ca anul în care Eugen Ionescu s-a născut, însă istoricii din Olt care au scormonit arhivele au descoperit atât fila din registrul de stare civilă, cât şi matricola Regimentului 3 Olt, unde a fost încorporat, certificând, astfel, că Eugen Ionescu s-a născut la 13/26 noiembrie 1909, la Slatina. Copii ale acestor documente se găsesc astăzi şi la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu“ din Slatina, în fondul „Eugen Ionescu“, alături de pliante, înscrisuri diverse, reviste etc., editate de-a lungul ediţiilor manifestării „Zilele Eugen Ionescu“, iniţiate de Societatea „Eugen Ionescu“ înfiinţată în 1991 chiar cu acordul scris al marelui dramaturg.

„Născut eri trei spre zece Noembrie, la ora opt şi jumătate dimineaţa“

„Din anul una mie nouă sute nouă, luna Noembrie, ziua patru spre zece, orele cinci dupe amiază

Act de naşterea copilului Eugen Dimitrie, ortodox, de secs masculin, născut eri trei spre zece Noembrie, la ora opt şi jumătate dimineaţa, în oraşul Slatina la  casa părinţilor săi  din strada Bucureşti numiru trei, fiu al D-lui Eugen N. Ioescu, vârsta două zeci şi şapte ani Directoru Prefecturei Oltu, şi al D-nei Maria Terezia ( n.r. - Marie Therese Icard, de origine franceză) Eugen N. Ionescu, vârsta două zeci şi doi ani, domiciliaţi în oraşul Slatina.
Dupe declaraţiunea făcută de tatăl care ne-a înfăcişat copilul.

Întâiul martor Dl. Orighen Carp, vârsta trei zeci şi unu ani, Directorul Poliţiei Slatina şi al doilea martor D. Ion Ionescu vârsta trei zeci ani Medic Veterinar, domiciliaţi în oraşul Slatina, care au subscris acest act dupe ce li s-au citit împreună cu noi şi cu declarantele, constatat dupe lege de noi Bălan Vâlceleanu oficerul stărei civile al comunei urbane Slatina.

Eugen N. Ionescu

Orighen Carp, Directorul Poliţiei Slatina

M Ve. Ioan N. Ionescu

Oficer Bălan Vâlceleanu“, stă menţionat în registrul stării civile.

image

La patru ani de la naşterea sa, Eugen Ionescu pleacă împreună cu mama sa la Paris. Urmează cursurile primare ale  Şcolii comunale din strada Dupleix, iar din 1921, alături de sora sa, locuieşte în ceea ce avea să evoce în scrierile de mai târziu drept un Paradis - La Chapelle Anthenaise. În 1924 părinţii divorţează, iar Eugen Ionescu îşi urmează tatăl în România. Se înscrie la Liceul  „Sfântul Sava“, unde are colegi viitori actori, oameni de litere, filozofi etc. Bacalaureatul îl susţine în 1928, la Colegiul „Carol I“ din Craiova.

Se înscrie la facultatea de litere, iar în anii 1930/1931 şi 1931/1932 cere amânarea satisfacerii stagiului militar. În arhive, profesorul slătinean Gheorghe Mihai, un pasionat cercetător al istoriei oraşului, găseşte date din matricola Regimentului 3 Olt, unde Eugen Ionescu urma să fie încorporat, în fişa dramaturgului regăsindu-se următoarele date: „talia 165/80, părul – castaniu, ochii – căprui, nasul – bărbia – potrivite, faţa – smeadă, sprâncene – castanii, fruntea – gura – potrivite, semne particulare – nu are“.

image

În vizită la Slatina, în 1930

Debutul literar se produce în revista Liceului „Sfântul Sava“, cu poezia „Copilul şi clopotele“, iar în 1929 publică în revista „Bilete de papagal“ a lui Tudor Arghezi. După moartea mamei sale, în 1936, se reîntoarce în Franţa, pentru ca în 1940 să revină în România. În 1942 pleacă din nou în Franţa, unde cunoaşte, de altfel, succesul ca dramaturg. Debutează în teatru în 1948 cu „Cântăreaţa cheală“, urmează „Lecţia“, „Scaunele“, „Rinocerii“, „Regele moare“ etc.

image

Imobilul în care s-a născut Eugen Ionescu nu mai există, în schimb a fost montată o placă pe blocul ridicat între timp

Deşi după moartea dramaturgului, în 1994, autorităţile slătinene nu au mai putut stabili o legătură aşa cum şi-ar fi dorit-o cu fiica dramaturgului, cei care l-au cunoscut vorbesc despre faptul că Eugen Ionescu şi-a recunoscut originile şi chiar a amintit, într-un interviu acordat unei reviste franceze, de „l’esprit Oltenian“. 

CITIŢI ŞI: 

Eugen Ionescu, adolescentul vagabond: „Mai bine să fii jidovit decât tâmpit“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite