Sibiu: Un şofer băut şi cu permisul suspendat a avariat cinci autoturisme parcate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorul accidentului este acum cercetat pentru că a condus în stare de ebrietate şi pentru distrugere. FOTo Arhivă
Autorul accidentului este acum cercetat pentru că a condus în stare de ebrietate şi pentru distrugere. FOTo Arhivă

Un şofer de 29 de ani din municipiul Sibiu, cu permisul suspendat şi alcoolemie peste limita legală, s-a urcat, duminică, la volan şi a avariat cinci autoturisme parcate pe o stradă cu sens unic din municipiul Sibiu

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, pentru Mediafax, că un bărbat din municipiul Sibiu, aflat la volanul unui autoturism, a avariat cinci maşini parcate regulamentar.

"Bărbatul avea o alcoolemie de 0.77 miligrame pe litru şi permisul suspendat. Acesta a condus maşina prin oraş, iar pe strada Tipografilor, pe fondul stării de ebrietate, a intrat în cinci maşini pe care le-a avariat. Două dintre acestea au fost afectate mai grav", a declarat Luciana Balteş.

Potrivit acesteia, bărbatul a încercat să fugă de la locul accidentului şi a fost oprit de către oamenii de pe stradă.

Strada Tipografilor este o stradă cu sens unic, din zona centrală a municipiului Sibiu, cu parcări amenajate pe ambele părţi. Ca majoritatea străzilor din zonă este îngustă şi extrem de aglomerată.

Potrivit Lucianei Balteş, bărbatul are permisul suspendat pentru că a condus maşina având o alcoolemie peste limita legală.

În prezent, acesta este cercetat pentru că a condus băut, pentru că s-a urcat la volan deşi avea acest drept suspendat, dar şi pentru distrugere.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite