GALERIE FOTO Împăratul romilor, Iulian, a fost internat de urgenţă la spitalul din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imparatul Iulian a ajuns la spital din cauza unor probleme cardiace - Foto Ramona Găină
Imparatul Iulian a ajuns la spital din cauza unor probleme cardiace - Foto Ramona Găină

Iulian Rădulescu, autointitulatul împărat al romilor, a ajuns de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu în urma unor probleme cardiace.

Autointitulatul împărat al romilor, Iulian Rădulescu, a fost internat de urgenţă la cea mai mare unitate sanitară din judeţul Sibiu, după o criză cardiacă. 

”Datorită acestui fenomen, timpului rece, am o afecţiune la inimă, m-am simţi foarte rău, m-a durut inima. Mi-a fost rău de tot, pur şi simplu nu mai puteam să respir. M-am speriat, cum să nu mă sperii, în faţa morţii şi Dumnezeu se dă la o parte. Sunt cardiac de aproape 20 de ani, am fost tratat în Franţa la Paris anul trecut, am stat 2 luni, mi-a fost mai bine, am avut 180 de kilograme, am slăbit, am ajuns la 120 de kilograme”, a povestit Iulian Rădulescu, care susţine că este decis să continue regimul de slăbire măcar până la 100 de kilograme. 

În vârstă de 73 de ani, Iulian Rădulescu a fost internat mai întâi la Terapie Intensivă în cursul zilei de duminică, 20 ianuarie, după care luni, 21 ianuarie, a fost mutat într-o rezervă. De pe patul de spital, împăratul susţine că nu neglijează însă problemele comunităţii. 

”Sunt consilierii mei care sunt apropiaţi, mai vin aici, mai primesc ordine ce să facă, oamenii ăştia care sunt puţin mai sus nu au niciodată pace. Nu poţi să laşi supuşii, să vezi că suferă, e ceva nativ. Supuşilor le transmit să nu se îngrijoreze, să-şi vadă de treburile lor, eu sunt bine, medicii sunt de înaltă calitate, sunt cunoscut aici în spital de toţi doctorii care sunt aici”, adaugă împăratul Iulian, care susţine că i-a trecut pragul inclusiv autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, cu care se ştia că nu a avut o relaţie tocmai cordială. 

”Nu mai există între noi disensiunile care erau înainte, imediat după Revoluţie sau înainte de Revoluţie. Împăratul la noi, pe scară ierarhică, e la nivel mai înalt, regele la noi este un prim-ministru, el se ocupă cu toate problemele care sunt în ţară, împăratul e peste hotare. Am vorbit cu domnul Cioabă, a fost la mine, mi-a spus să fiu curajos, să trec de pragul ăsta de boală”, susţine Iulian Rădulescu. 

Reprezentaţii spitalului din Sibiu spun că Iulian Rădulescu este sub tratament, şi momentan în afara oricărui pericol. 

”Pacientul a fost adus cu insuficienţă cardiacă cronică, suferă de cardiopatie ischemică, în momentul de faţă se află internat pe secţia Cardiologie II, sub îngrijire medicală specializată, este stabil şi momentan în afara oricărui pericol”, spune Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite