Produsele din programul "Lapte şi corn" au băgat în spital peste 40 de copii de la Şcoala Generală din Odoreu UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 30 de copii au ajuns la Spitalul de Urgenţă Satu Mare, după ce au început să se simtă rău, la puţin timp după ce au consumat, la şcoală, laptele din programul guvernamental. Autorităţile au demarat o anchetă în acest sens, iar distribuţia produselor a fost suspendată.

UPDATE ora 16.40

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă, Constantin Demian, la ora 14.30, la UPU s-a prezentat un alt copil, în vârstă de 12 ani, însoţit de părinţi, elev la o altă şcoală din municipiul Satu Mare, care a prezentat aceleaşi simptome. La ora 16.00, după ce starea pacientului s-a ameliorat simţitor a fost lăsat să plece la domiciliu.

Majoritatea copiilor au prezentat forme uşoare ale toxiinfecţiei alimentare iar la câteva ore de la prezentarea în cadrul UPU 29 dintre ei au părăsit unitatea noastră în stare mult amelioarată.  Pentru şapte dintre copii s-a luat măsura internării în cadrul secţiei de Boli Infecţioase, iar alţi trei au fost internaţi Pediatrie. La ora 16.00, la UPU mai era prezent în Unitatea de Primire Urgenţe un singur copil, a ţinut să menţioneze Constantin Demian.

UPDATE ora 13.40

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian, la această oră au fost externaţi 15 elevi care nu prezentau forme de toxiinfecţie, dar s-au prezentat la spital probabil după ce ar fi intrat în panică.

UPDATE  ora 13.00

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, a declarat că laptele primit la şcoală a fost consumat de 54 de elevi şi că doar 44 au prezentat simptomele unei toxiinfecşii, din care doar 32 au ajuns la spital, restul fiind pe drum încă. În acest moment, toţii copiii se află sub îngrijiri medicale la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare, iar şase au fost transferaţi la Secţia de Boli Infecţioase.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian, a declarat că elevii de la Odoreu prezintă forme uşoare de toxiinfecţie.

Simptomele prezentate de copii sunt cele sub formă de vomă, mâncărimi la nivelul pielii şi greţuri. Din fericire aceştia prezintă forme uşoare de toxiinfecţie, susţine Demian Constantin.

Ora 12.00

În această dimineaţă mai multor copii de la Şcoala Generală din localitatea Odoreu li s-au făcut rău, după ce ar fi consumat produsele primite prin programul "Lapte şi corn". După constatare celor menţionate, la spital s-au prezentat 12 copii, iar apoi, după puţin timp, au ajuns alţi 20 cu aceleaşi simptome.

Cei peste 30 de elevi au fost preluaţi de medicii specialişti, care vor efectua analizele necesare pentru depistarea factorului ce a determinat aceste greţuri.

Medicul din localitatea Odoreu a sesizat faptul că la unitatea medicală s-au prezentat  25 de minori, elev în clasele a V-a şi a VI-a la şcoala din localitate care acuzau dureri abdominale şi vărsături. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii care efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurarilor în care s-a produs această situaţie. Elevii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Satu Mare, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Ana Petric.    

Direcţia de Sănătate Publică a demarat o anchetă.  De asemenea, distribuţia laptelui în şcoli a fost suspendată la ordinul prefectului şi conducerii Consiliului Judeţean Satu Mare.

Laptele consumat de copiii din judeţul Satu Mare prin programul ”Lapte şi corn” este furnizat de firma timişoreană Simultan Food 2011.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite