Primăria somează proprietarii de terenuri să fie atenţi la stârpirea ambrosiei, altfel riscă amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambrosia devine periculoasă pentru sănătate în perioada de înflorire, aproximativ la sfârşitul verii - foto:adevarul.ro
Ambrosia devine periculoasă pentru sănătate în perioada de înflorire, aproximativ la sfârşitul verii - foto:adevarul.ro

Amenzile sunt cuprinse între 1000 şi 2500 lei. Proprietarii de terenuri ar trebui să cosească în această perioadă planta care provoacă atât de multe alergii.

 Primăria Municipiului Satu Mare aduce în atenţia proprietarilor sau deţinătorilor de terenuri din municipiul Satu Mare că au obligaţia să ia măsuri de combatere a buruienii Ambrozia.

În scopul distrugerii buruienii Ambrozia şi pentru prevenirea răspândirii acesteia, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plantei şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, proprietarii sau deţinătorii de terenuri au obligaţia de a face lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice.

Constituie contravenţie conform H.C.L. nr. 173/25.09.2014: ,,Nedistrugerea buruienilor care pot cauza prejudicii asupra stării de sănătate a populaţiei şi în mod special a celor cu potenţial alergen (iarba pârloagelor – Ambrosia artemisiifolia) de pe spaţiile verzi din faţa imobilelor,curţilor,grădinilor,terenurilor arabile intravilane prin scoaterea rădăcinilor, smulgere sau cosire de către proprietarii sau deţinătorii imobilului,terenului se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei.”

Menţionăm că aceste măsuri sunt obligatorii până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite