Mită la CET Oradea: Alexandru Voinea şi Viorel Amariei rămân în continuare în arest la domiciliu. Tribunalul Satu Mare a respins cererea lor de revocare a măsurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afaceriştii Alexandru Voinea şi Viorel Amariei rămân, cel puţin până la soluţionarea contestaţiilor depuse, în arest la domiciliu. Cei doi au cerut Tribunalului Satu Mare revocarea acestei măsuri. Instanţa a respins pe 6 octombrie, cererea celor doi.

Afaceriştii  Alexandru Voinea şi Viorel Amariei au cerut instanţei revocarea arestului la domiciliu, însă Tribunalul Satu Mare nu a considerat ca se impune înlocuirea acestei măasuri. Contestaţiile inculpaţilor se vor judeca zilele acestea la aceeaşi instanţă de judecată.

Potrivit procurorilor, în luna iunie 2013, Viorel Amariei (Galbenu) şi Alexandru Voinea i-au pretins unui om de afaceri suma de trei milioane lei, spunându-i că pot interveni pe lângă fostul vicepremier Daniel Chiţoiu pentru a-l determina să deblocheze fonduri pentru S.C. Termocentrale S.A. Oradea (CET Oradea). Prin acest demers, omul de afaceri urma să-şi recupereze banii pe care S.C. Termocentrale S.A. Oradea (CET Oradea) îi datora în schimbul cărbunelui livrat.

În aceeaşi perioadă, Amariei şi Voinea, prevalându-se de aceeaşi influenţă pe care ar fi avut-o asupra unor funcţionari din cadrul Guvernului României (Ministerul Economiei), i-au pretins omului de afaceri un comision de 18% din valoarea unui contract de aproximativ 9 milioane lei. De această dată, cei doi i-au promis că îi vor determina pe funcţionarii respectivi să atribuie, direct, către societatea comercială administrată de omul de afaceri, un contract ce avea ca obiect ecologizarea şi conservarea unei cariere din judeţul Bihor.

Viorel Amariei, zis ”Galbenu” este un personaj al lumii interlope din Satu Mare. Acesta mai este cercetat într-un dosar alături de agentul de poliţie Felician Jurj şi comisarul şef de poliţie Vlad Boşca – fostul şef al Serviciului Investigaţii Criminale, în care poliţiştii au fost acuzaţi de trafic de influenţă. Cei doi au intervenit pe lângă un magistrat (procuror) pentru restituirea unui autoturism marca Aston Martin şi şi-au traficat influenţa pe lângă procuror încercând să-l determine pe acesta să-i restituie interlopului Viorel Amariei maşina.
 

În calitate de mandatar al Asociaţiei Obştea Moşnenilor Pânteşti-Stăneşti-Drajna, Alexandru Voinea acesta a obţinut 12.460 de ha de păduri în judeţul Prahova. Tot în judeţul Prahova i-au mai fost retrocedate alte 8.000 de ha de pădure, în total bucureşteanul ajungând să deţină 25% din pădurile judeţului Prahova. Alexandru Voinea a cumpărat suprafeţe mari de terenuri agricole şi păduri în Suceava, Slobozia şi Vâlcea. În prezent, Voinea este împreună cu soţia sa, Carmencita Victoria, asociat la firma Romland Forest, obiectul de activitate fiind afacerile imobiliare.

Vă recomandăm şi

Chiţoiu apare într-un dosar de trafic de influenţă: un interlop şi un om de afaceri au fost arestaţi pentru că au cerut bani pentru a interveni pe lângă ex-ministru

Reţinuţi după ce au cerut şpagă de 3 milioane pentru Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor

Un interlop sătmărean zis „Galbenu”, reţinut după ce a cerut bani pentru a interveni pe lângă Daniel Chiţoiu

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite