Singurul muzeu în aer liber al locomotivelor de epocă a fost readus la viaţă. Exponatele, salvate de rugină şi degradare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locomotivele arată iar ca in vremurile bune
Locomotivele arată iar ca in vremurile bune

Aflat într-o avansată stare de degradare, muzeul în aer liber format din 16 dintre cele mai vechi şi valoroase locomotive care au circulat vreodată în România are din nou ce arătă.

Locomotivele de epocă de la Reşiţa au fost curăţate de rugină, reparate şi vopsite. Toate lucrările au costat aproximativ 120.000 de lei şi au fost suportate de către Fundaţia Domeniile de Fier si Uzinele Reşiţa, de care apaţine muzeul în momentul de faţă.

“Le-am curăţat, le-am vopsit, le-am readus într-o stare vizuală normală. Am făcut reparaţiile la socluri, instalaţia de iluminat ornamental. La instalaţie mai avem puţin de lucru. A durat foarte mult pentru că noi eram pregătiţi anul trecut să facem aceste lucrări, dar până am primit toate autorizările, pentru că e vorba de un monument din tezaurul national. Practic nici nu aveam nevoie de autorizări, pentru că erau nişte operaţiuni de conservare activă, însă până au venit aceste răspunsuri a durat extrem de mult”, spune Walter Fleck, purtătorul de cuvânt al Fundaţiei Domeniile de Fier şi Uzinele Reşiţa.

Prima locomotivă construită în Estul Europei se află în muzeu

Muzeul este format din 16 locomotive cu abur din diverse epoci de construcţie, dintre care 14 produse la Uzina Constructoare de Maşini din Reşiţa (UCMR). Vedeta muzeului reşiţean este, fără îndoială, locomotiva Resicza.

Este prima locomotivă cu abur construită în spaţiul est european, la Reşiţa, în 1872, după modelul locomotivei Szekul, care fost proiectată de către John Haswell şi adusă la Reşiţa în 1871, unde a fost pusă în circulaţie cu numărul 1. Resicza a fost în serviciu cu numărul de circulaţie 2, între 1872 şi 1937. Avea o greutate, în stare goală, de 9,05t, iar greutatea de serviciu era de 11,5t. Diametru roţilor este de 711mm, iar forţa de 1.125 kg. Avea doi cilindri şi funcţiona cu cărbune, iar ecartamentul era de 948 mm.Lungimea locomotivei este 4,470 m.

Au existat încă două locomotive cu abur similare, construite în 1872-1873, Bogsan şi Hungaria, cea din urmă fiind prezentată la Expoziţia Universală de la Viena din 1873. Până în 1964 au fost construite, la Reşiţa, 1461 de locomotive cu abur.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite