Cotele foarte mari stabilite de comunişti au declanşat rezistenţa anticomunistă din Munţii Banatului

În Banatul Montan au existat foarte multe sate care nu au făcut niciodată parte din sistemul de colectivizare, în schimb erau foarte multe ferme zootehnice şi zone de pomicultură

Peste tot în ţară colectivizare a fost un proces sinuos şi greu de realizat, dar nicăieri Partidul şi Statul Comunist nu a avut mai multe probleme şi piedici ca în zona montană a Banatului, ceea ce la acea vreme se traducea, în general, în judeţul Severin. Cotele extrem de grele şi abuzive au declanşat nesupunerea bănăţenilor, care s-au grupat şi şi-au format o adevărată armată de civili, care erau numiţi „partizani“ şi pentru a căror anihilare comuniştii au fost siliţi să mobilizeze trupe de securitate în Munţii Banatului.

Ciurică Nicolae este un astfel de partizan din comuna Teregova. A făcut parte din grupul de partizani, cu arma în mână, patru ani, după patru ani l-au prins şi condamnat la 25 de ani de puşcărie. A făcut 10 ani, 3 luni şi 8 zile de puşcărie, până la venirea decretului din 1964. „În timpul în care am fost în grupul de partizani am fost încercuit de securitate de şapte ori şi am fost împuşcat. Se vede în Noul Testament pe care-l am acasă cum a trecut glonţul prin el, poate vedea oricine, şi am scăpat. Au fost vremuri grele. Aici în zona asta era stare de asediu, aici în zona asta nu puteai să circuli noaptea prin comună decât cu felinarul în mână, te împuşca securitatea. Toate dealurile pe care le vedeţi erau împânzite numai de seuritate şi de miliţie. Postul de Poliţie dintr-o comună oarecare nu era de 2-3 miliţieni, erau câte 20-30 de miliţieni. Băteau oamenii şi-i terorizau, căutau prin podurile cu fân crezând că noi stăm prin poduri, nu domnule, noi nu stam prin poduri ca şobolanii! Ne duceam în codru, codru-i frate cu românu. Cum să nu-i urăşti (pe comunişti) dacă îţi luau tot ce aveai?!“ explică fostul deţinut politic ura faţă de comunişti. 

Nicolae Ciurică îşi aminteşte şi azi cât erau de grele acele vremuri: „Dacă comunismul ar fi fost împământenit la noi, eram nişte roboţi. Comunismul este cea mai înfiorătoare fiară posibilă. Cum pot să fiu alături de un comunism sau să fac parte din aşa ceva când îţi lua tot. Să ştiţi că veneau autorităţile să dai cotă de brânză, de oi, carne, ouă. Venea primarul comunei, domnule, un ţigan neisprăvit, după găini prin sat, lua găinile oamenilor. Era o teroare, era vai şi amar de ţara asta bogată. Nici acu nu-i bine. Noi cei care am luptat atunci n-am crezut că ajungem conduşi tot de comunişti. Sper că nu stau de vorbă cu un fost membru de partid că acum tot comuniştii conduc, cum a zis Băsescu către Năstase: ce păcat pe poporul român că tot noi comuniştii îi conducem. Pentru mine asta e o durere. Nu sunt supărat sau mâhnit sau regret ceea ce am făcut, regret că ne conduc tot ei şi poate că n-oi muri până când văd sfârşitul fiarei comuniste, fiara roşie, asta-i fiara roşie“ spune omul cu tristeţe.

13 ani cu... ghinion

Teodor Pârvu (n. 1913) – avocat din comuna Şepreuşi, judeţul Arad, executat de militarii din Trupele de Securitate. FOTO IICCMER

În România, Partidul Comunist Român a desfăşurat în perioada 1949–1962 procesul de colectivizare, ce a constat în confiscarea abuzivă a aproape tuturor proprietăţilor agricole private din ţară şi comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. În România, colectivizarea a fost similară cu cea efectuată în URSS, prin aceea că a înglobat terenurile agricole ce puteau fi adunate într-o fermă colectivă. Început întâi greoi şi haotic, procesul de colectivizare a stagnat între 1953 şi 1956, fiind apoi reluat cu agresivitate şi dus la final în 1962. În Banat s-au dovedit 13 ani cu ghinion, sate fruntaşe şi mari, precum au fost Fârliug, Verendin, Luncaviţa, neintrând niciodată în sistemul colectiv. Potrivti „Raportului Tismăneanu“ comuniştii socoteau că „pe baza fenomenului de permanentă fărâmiţare a micilor proprietăţi de teren agricol şi a crizei agriculturii din perioada războiului, liderii comunişti erau convinşi că micile proprietăţi agricole sunt inerent nerentabile, că sunt condamnate la înapoiere tehnologică şi că nu se pot moderniza. De asemenea, ei considerau că soluţia acestei probleme o constituie exploatarea agricolă pe suprafeţe mari şi că singura entitate capabilă să adune aceste proprietăţi mari şi să le administreze eficient este statul“.

Puţine Cooperative Agricole de Producţie, dar serioase ferme zootehnice şi pomicole

În perioada de referinţă, pe care am denumit-o sugestiv „13 ani cu ghinion“, judeţul Caraş-Severin nu exista ca entitate administrativă ci, cu o formă mult mai mare decât cea de astăzi, erau două judeţe: Caraş şi Severin. Dacă în judeţul Caraş exista o puternică zonă de pustă (Lunca Caraşului) în judeţul Severin s-au dezvoltat foarte mult zootehnia şi pomicultura. 

Una din zonele renumite era comuna Brebu, acolo unde era o amplă plantaţie de pomi fructiferi, cu precădere meri, dar şi o fermă zootehnică renumită; ferma de berbecuţi, ale cărei ruine mai pot fi văzute şi astăzi. 

Şi Caransebeşul era extrem de renumit la acea vreme pentru Staţiunea de Cercetare Zootehnică de aici, instituţie care, din fericire, mai funcţionează şi astăzi.

Pomiculturi extrem de dezvoltate erau şi în satele Scăiuş (Pomicultura de la Brick), Domaşnea, Teregova, Căvăran. Pentru comunişti realizarea acestor ferme era mult mai uşor de înfăptuit decât colectivizarea în sine, pentru care sătenii erau extrem de rezervaţi, chiar potrivnici. Satul Domaşnea este ultimul sat colectivizat din Banatul Montan, după revolte şi răscoale repetate ale localnicilor. Cazul a ajuns chiar subiectul unei cărţi publicate în SUA. Scriitoarea Smaranda Vultur a participat la realizarea cărţii „Peasants Under Siege-The Collectivization of Romanian Agriculture, 1949-1962”, despre colectivizarea din România. Cartea scrisă de Gail Kligman şi Katherine Verdery, editată la Princeton University Press, a fost lansată în America. Kligman şi Verdery au folosit materiale culese de antropologi, istorici, sociologi şi critici literari din ţară. „Se poate spune că este cea mai importantă carte care s-a scris pe acest subiect. S-a folosit material enorm. A fost o extraordinară cercetare, iar partea bună este că toţii au făcut punte dinauntru. Gail şi Verdery au stat ani de zile în România”, a declarat Smaranda Vultur. Primele cercetări pe această temă au apărut în cartea "Ţărănimea şi puterea", dar şi într-un volum lansat la Budapesta. Timişoreanca a contribuit cu două cazuri de colectivizare din vestul ţării, din satele Tomnatic şi Domaşnea. Domaşnea a fost ultimul sat unde s-a făcut colectivizarea, din cauza rezistenţei din munţi. "Am făcut interviuri şi am cules date din arhive. Am găsit un dosar de urmărire. Un ofiţer de securitate dădea note informative săptămânal. Domaşnea a fost ultimul sat unde a ajuns colectivizarea, pentru că a existat o vehementă opoziţie a sătenilor", a povestit Smaranda Vultur. Gail Kligman a făcut cercetări antropologice în zona Maramureş, în timp ce Katherine Verdery a studiat lângă Orăştie. "Au stat în aceste sate aşa cum trebuie să facă adevăraţii antropologi. Au urmărit evoluţia din interior. Au văzut pe viu cum s-a transformat ţăranul, cum i-a schimbat mentalitatea", a mai declarat Vultur.

Cea mai cunoscută staţiune de cercetare pentru ovine

Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor din Caransebeş a fost înfiinţată în anul 1981 fiind singura unitate de cercetare în domeniul creşterii ovinelor şi caprinelor din Sud-Vestul ţării. În cei 26 ani de existenţă unitatea a traversat mai multe perioade distincte care s-au concretizat în schimbarea formei de organizare, dezvoltarea bazei materiale şi diversificarea activităţii de cercetare şi producţie din domeniul creşterii ovinelor şi caprinelor, domeniu cu o pondere însemnată în structura producţiei animaliere din România. Staţiunea crează posibilitatea abordării cercetărilor în contextul specific zonelor pedoclimatice şi tipurilor genetice (raselor) existente în România. 

Activitatea de cercetare a staţiunii se derulează în cadrul a patru domenii principale: genetică şi ameliorare, reproducţie, nutriţie i tehnologii de creştere şi exploatare a ovinelor şi caprinelor. 

Direcţiile de cercetare ale statiunii în ultimii ani au fost orientate pentru realizarea următoarelor probleme prioritare: 

· ameliorarea potenţialului genetic al raselor autohtone de ovine şi caprine în 

direcţia producţiilor de carne şi lapte, prioritare după anul 1990, pentru alinierea 

creşterii ovinelor şi caprinelor din România la standardele europene; 

· crearea şi consolidarea unor linii (rase) de ovine şi caprine specializate de înaltă 

productivitate; 

· elaborarea şi aplicarea unor biotehnologii moderne în reproducţia ovinelor şi 

caprinelor care să conducă la obţinerea unui număr mai mare de produşi; 

· utilizarea cât mai eficientă a surselor furajere folosite pentru ovine şi caprine şi 

îmbunătăţirea gradului de conversie al acestora în produse finite; 

· elaborarea de tehnologii pentru infiintarea de pajisti temporare pentru diverse 

zone ecologice si diferite moduri de valorificare ( stabilirea structurilor floristice 

pe zone ecologice si moduri de valorificare ; optimizarea aplicarii ingrasamintelor 

organo-minerale). 

· ameliorarea pajistilor permanente prin aplicarea unor tehnologii specifice de 

cultivare(studiul interactiunii dintre fertilizarea organica si chimica pe diferite 

tipuri de pajisti). 

· elaborarea de tehnologii optimizate de creştere şi exploatare a ovinelor şi 

caprinelor în funcţie de zona geografică, mărimea exploataţiei şi direcţia de 

producţie. 

Activitatea de cercetare a staţiunii se derulează în cadrul unor proiecte de cercetare care se execută în parteneriat cu ICDCOC Palas Constanta şi universităţi de profil în cadrul programelor AGRAL, BIOTECH, Cercetare de Excelenţă, PNCDI II. Staţiunea dispune de un sector de dezvoltare având o suprafaţă totală de teren de 263 ha şi 897 oi precum şi 98 de capre, din diferite rase . 

Citeşte şi:

Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii în vizită la cel mai mare târg de toamnă de la Răcăjdia

Manifestarea este la cea de-a 22-a ediţie. Participă la acest târg firme producătoare de seminţe , firme care comercializează îngrăşăminte, pesticice şi utilaje agricole. Astăzi este aşteptat şi ministrul Agriculturii pentru a participa la cel mai mare târg din Caraş- Severin.

“Nu ne vindem ţara!” România nu vrea să vândă teren nerezidenţilor, până în 2020

România va solicita UE să nu fie obligată să vândă teren agricol nerezidenţilor, până în 2020, potrivit declaraţiilor făcute de Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără. În prezent, circa 700.000 de hectare, sau 8,5% din suprafaţa agricolă a României este deţinută de străini, iar cetăţenii italieni deţin aproximativ 25% din această suprafaţă.

Valeriu Tabără: „Să cauţi pe cineva să sape grădina pentru o sută de lei nu găseşti, dar la birt e plin“

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a vorbit marţi despre potenţialul agricol al României, precizând că nu poţi să mori de foame într-o ţară ca a noastră.

O nouă acţiune de deshumare a unei victime a Securităţii: Ioan Ienea, ucis în 1950, în Verendin

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), a început în Verendin o acţiune de investigaţii, care urmăreşte deshumarea pe cale arheologică a osemintelor lui Ioan Ienea, ucis prin împuşcare de Securitatea comunistă pe 17 februarie 1950.

Duicu Petru a stat după gratii 15 ani, dar a supravieţuit deşi a vrut să îşi pună capăt zilelor

Anul acesta, deţinuţii politici comemorează 61 de ani de la momentul dureros al represaliilor începute de comunişti. Duicu Petru este unul dintre ultimii deţinuţi politici în viaţă. Bărbatul a petrecut aproape 15 ani după gratii, unce a legat o strânsă prietenie cu ţărănistul Ion Diaconescu.

Nicolae Ciurică, ultimul partizan în viaţă

Teregoveanul a devenit partizan la 18 ani şi a înfruntat sistemul comunist cu arma în mână. Nicolae Ciurică este unul dintre cei câţiva zeci de cărăşeni care au avut curajul să se revolte şi să semene teroare în rândul securiştilor.