UPDATE După 10 ani de luptă cu sistemul, a intrat în greva foamei pe termen nelimitat. Protest împotriva muşamalizării malpraxisului medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Neagu, în greva foamei, în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Foto: Facebook
Bogdan Neagu, în greva foamei, în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Foto: Facebook

Un tânăr din Râmnicu Vâlcea a intrat de astăzi, 31 mai, în greva foamei pentru ca medicii pe care-i consideră responsabili de moartea tatălui său să fie traşi la răspundere. Bogdan Neagu protestează în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care anchetează de ani de zile moartea părintelui, fără vreo finalitate.

Update, ora 16:00 „Am recurs la acest gest extrem din cauza faptului că organele de anchetă, din punctul meu de vedere, încearcă muşamalizarea cazurilor de malpraxis din Vâlcea. Am intrat în greva foamei atât din cauza tatălui meu cât şi al celorlalte cazuri pe care publicaţia dumneavoastră le-a prezentat succint în urmă cu câteva luni”, a declarat Bogdan Neagu pentru Adevărul.

Tânărul a început să adune în jurul lui persoane nemulţumite de sistemul medical vâlcean în urmă cu doi ani, când s-a organizat un marş de protest în Râmnicu Vâlcea, la care au participat zeci de persoane. 

Apoi, la începutul acestui an a fost organizată o conferinţă de presă sub titulatura „Spune stop malpraxisului medical”, a fost creată pe Facebook o pagină „Nu dau/ Nu iau şpagă”, în care sunt prezentate cazurile celor care se simt nedreptăţiţi de sistemul medical, iar acum s-au demarat procedurile pentru înfiinţarea Asociaţiei „Victimelor Malpraxisului Medical”, deocamdată s-a făcut rezervarea de denumire.

În greva foamei până la venirea corpurilor de control ale ministerelor Justiţiei şi Sănătăţii

Neagu susţine că va sta în greva foamei până când vor veni la Vâlcea corpurile de control ale Ministerului Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii pentru a verifica presupusele muşamalizări.

Cazul lui Bogdan Neagu este cel mai vechi dintre cele suspectate de malpraxis medical la Vâlcea. De aproximativ 10 ani, tânărul se luptă să facă lumină în privinţa morţii suspecte a tatălui său, un om care s-a internat în Spitalul Judeţean Vâlcea cu o discopatie lombară, ca să-şi prelungească un concediu medical şi a murit din cauza unei fasceite necrozante cu stafilococ auriu, infecţie contactată în spital, care a dus la un stop-cardiorespirator, după nici două săptămâni de când se internase prima dată. 

Protestează împotriva tuturor cazurile de malpraxis medical vâlcean

Neagu susţine şi cauza celorlalţi membri ai asociaţiei: părinţii unei fetiţe de 10 ani, Carina Pleşanu,  care s-a stins în 2017, în urma unui stop-cardiorespirator, din cauza unei endocardite, deşi diagnosticul iniţial a fost de miozită virală; părinţii Cristinei Săraru – un bebeluş care a murit anul trecut la nici opt luni, din cauza unei malformaţii de inimă, după diagnostice greşite; părinţii unui copil afectat pe viaţă, Alexandu Părăuşanu, de o naştere sub semnul întrebării; bărbatul care a rămas cu un rest de pensă în coloana vertebrală – Claudiu Cionică; Simona Bădică a cărei mamă a murit de asemenea în urma unui stop-cardiorespirator, după ce a fost plimbată şi tratată necorespunzător.

Toate cazurile au puncte comune: diagnostice eronate, tratamente greşite, oameni plimbaţi inutil de acasă la spital sau înapoi, netrimiterea la specialişti şi investigaţii incomplete, care culminează cu refuzul de a permite plecarea pacienţilor în alte unităţi mai competente. 

„Suntem trataţi ca nişte infractori pentru că vrem să aflăm adevărul”

Parcursul ulterior pare şi el că urmează un tipar comun. „Acelaşi şablon este în toate cazurile: în primul rând se merge pe tergiversarea cercetărilor - avem dovezi în acest sens, apoi pe descurajare şi dacă se insistă se trece la un tratament care este aplicat în general infractorilor. Aşa suntem trataţi în parchetele din Vâlcea”, susţine Bogdan Neagu. 

„Colegiul Medicilor şi Comisia de Malpraxis sunt de pomană. Ele nu fac decât să muşamalizeze cazurile din faşă, prin modificarea fişelor medicale”. Neagu susţine că se află în posesia unor astfel de probe, în cazul Carinei Pleşanu existând şi fişa originală, precum şi cea modificată, singura acceptată însă la dosarul de la Parchet.  

„Avem hotărâri judecătoreşti în care se specifică faptul că anchetatorii au administrat probe nelegale”, mai spune grevistul amintind acelaşi caz, al Carinei Pleşanu, pentru care s-a dispus efectuarea unui supliment la expertiza medico-legală. Din cele 25 de întrebări adresate de părinţi fiindcă „îngreunează efectuarea raportului de expertiză şi ar întârzia foarte mult dactilografierea raportului”, s-au acceptat doar 5. Răspunsul a fost contestat, ulterior, de părinţi.

„În continuare există deficienţe grave în ceea ce priveşte personalul medical, nu dotarea”

Apoi „la toate solicitările pe care le facem se răspunde evaziv. Oare toţi suntem nebuni? Eu nu cred.”   

Neagu aşteaptă reprezentanţii corpurilor de control de la cele două ministere pentru că „în continuare există deficienţe grave în ceea ce priveşte personalul medical, nu dotarea spitalelor. Actul medical desfăşurat de anumite cadre medicale din Spitaul Judeţean Vâlcea este total deficitar”.

De ce face singur greva foamei

Tot protestatarul ne-a lămurit de ce alături de el nu se află şi ceilalţi vâlceni care se consideră victime ale malpraxisului: „Am recurs la acest gest extrem, pentru a nu le pune sănătatea în pericol şi celorlalte persoane şi pentru că un protest la care participă mai mult de trei persoane are nevoie de autorizaţie. Eu îmi asum tot ceea ce spun, reclam şi aduc la cunoştinţa opiniei publice”, a mai spus Neagu, precizând că „a primit ameninţări şi direct şi indirect”.

Tânărul susţine că există foarte mulţi oameni nemulţumiţi de sistem, cărora însă le este teamă să protesteze: „De ce nu ies oamenii în stradă? Pentru că le este frică, să nu aibă nevoie de medici, le este teamă de autorităţi. Cunosc persoane care în urma revoltei au fost şicanate abuziv în trafic.”

„Nu sunt nebun. Am inclusiv aviz de siguranţă naţională”

După ce a început prezentarea fiecărui caz, în care una sau mai multe persoane au avut de suferit din cauza serviciilor medicale vâlcene, într-un ziar local: „Mi s-a transmis să încetez că mi-am făcut damblaua. Nu sunt nebun, am o groază de avize psihologice, pentru că lucrez ca şofer şi am şi aviz de port-armă. Am inclusiv aviz psihologic de siguranţă naţională”, ne-a mai precizat Bogdan Neagu.   

  

În timp ce el se zbate pentru cel mai vechi dosar aflat în instrumentarea parchetelor din Vâlcea, un singur medic a fost trimis în judecată, dar fără nici o finalitate pentru că s-au prescris faptele.

Primit în audienţă la Parchetul Judeţean i s-a transmis să mai aibă răbdare două săptămâni

În cauza pe care o susţine s-au primit două clasări. La ultima clasare s-a făcut doar parţial din ce s-a solicitat. În plus, de mai bine de un an, Neagu aşteaptă o adresă de la INML, care ar fi trebuit să vină în 45 de zile. „Abia astăzi am aflat că s-a solictat numele membrilor acelei comisii pentru a fi amendaţi pe viitor. În aproape un an şi jumătate s-au făcut trei adrese oficiale pentru urgentarea acelor opinii. La audienţele la care am participat până acum mi s-a spus că s-au făcut mai multe solicitări telefonice!”

Astăzi, 31 mai, Bogdan Neagu a fost primit în audienţă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea: „Un domn procuror, de serviciu, care nu s-a recomandat, m-a rugat să mai aştept două săptămâni, că în acest răstimp se va rezolva situaţia, o situaţie care nu se mai rezolvă de 10 ani!”.

Bogdan Neagu a mai declarat pentru Adevărul că: „La Spitalul Judeţean Vâlcea continuă problemele! Cunosc un caz în care de la Paşti, până în urmă cu 3 săptămâni, o persoană din Stoeneşti a fost transportată cu ambulanţa la spital de şase ori. A şaptea oară a fost oprit pentru investigaţii şi trimis apoi la Fundeni. Omul se află pe patul de moarte cu leucemie, care nu a fost diagnosticată niciodată în şase rânduri!”, a mai susţinut Bogdan Neagu.

- Ştirea iniţială - 

„Este modul prin care vreau să atrag atenţia asupra muşamalizării cazurilor de malpraxis medical de către procurori”, şi-a justitificat Bogdan gestul. 

„Aşa cum am anunţat mă aflu în greva foamei în fata Parchetului de pe lângă Tribunalul Valcea. Nu voi renunţa la aceasta măsură extremă până când instituţiile de control ale Ministrului Justiţiei şi Ministrului Sănătăţii nu vor verifica modul în care s-au făcut cercetările în ceea ce priveşte uciderea din culpă a tatălui meu şi verificarea tuturor anchetelor în toate dosarele în care este vorba de culpă medicală în Vâlcea. Doresc de asemenea, verificarea unităţilor spitaliceşti din Vâlcea cât şi anchetarea cadrelor medicale reclamate de mai multe ori, dar mai ales a pediatrilor implicaţi în cele două cazuri de anul trecut - Carina Pleşanu şi Săraru Cristina”, a scris grevistul pe Facebook.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite