VIDEO Viceprimarul Ploieştiului Raul Petrescu anunţat de primar, în şedinţa de Consiliu Local, că va fi înlocuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei doi viceprimari ai Ploieştiului, Raul Petrescu, a fost anunţat public luni, în şedinţa de Consiliu Local, că va fi înlocuit la „proxima şedinţă“. Afirmaţia a fost făcută de primarul Iulian Bădescu pornind de la votul pe bugetul local

Şedinţă de Consiliu Local (CL) cu scântei, luni, la Ploieşti, unde consilierii municipali au avut de dezbătut şi votat bugetul oraşului pe 2014, dar şi proiectul privind suspendarea contractului de premiere a echipei de fotbal FC Petrolul.

Lăsat ultimul pe ordinea de zi, acest proiect a picat la vot din lipsă de cvorum, după ce doar 12 consilieri locali din cei 24 prezenţi la şedinţă, au rămas în sală.

Până la contractul cu Petrolul, însă, consilierii au votat pe repede înainte, şi cu foarte puţine discuţii, bugetele instituţiilor subordonate Primăriei Ploieşti, dar şi al oraşului, în 2014.

Cei trei aleşi PPDD din CL Ploieşti, grup politic din care face parte şi Raul Petrescu, s-au abţinut de la vot sau au votat împotrivă, fapt care a determinat un coleg din PDL şi ulterior un altul din PNL să întrebe de ce viceprimarul, ca persoană din Executiv, nu aderă la proiectele de buget ale municipalităţii.

Discuţia iscată l-a determinat pe primarul Iulian Bădescu să ia cuvântul şi să anunţe, spre surprinderea tuturor că „în proxima şedinţă de Consiliu Local o să cer înlocuirea domnului viceprimar Raul Petrescu“. Edilul şi-a motivat public decizia prin faptul că viceprimarul nu şi-a informat colegii de partid asupra tuturor aspectelor ce ţin de proiectele de buget ale oraşului.

„Am nevoie de un om activ alături de mine, nu de unul care să ţină ascunse treburile Primăriei, şi mai ales proiectele foarte importante cum este cel care priveşte bugetul municipalităţii. Nu m-am gîndit la cineva, va fi o discuţie la nivelul Consiliului Local, în coaliţia de guvernământ, în USL. Vom găsi cu siguranţă un om care să preia atributele domnului Raul Petrescu şi care să înţeleagă necesitatea comunicării lucrurilor care se întâmplă la nivelul Primăriei“, a mai spus primarul Iulian Bădescu la ieşirea de la şedinţa de Consiliu Local.

„A fost un anunţ surprinzător, dar nu este prima oară când primarul municipiului îşi exprimă dorinţa să fiu înlocuit. Mi-a spus-o personal în două rânduri, în ianuarie 2013 şi decembrie 2012. Eu am spus-o şi o spun tuturor, că nu mă cramponez de această funcţie. Eu cred că mi-am făcut datoria până acum, vin cu o viziune şi o mentalitate care nu se regăsesc foarte mult în politica românească. Dacă colegii mei din Consiliul Local cu această schimbare este o chestiune ce ţine strict de voinţa lor şi eu mă spun suveranităţii acestui for“, a fost replica viceprimarului Raul Petrescu.

Într-adevăr, la începutul anului trecut, în februarie, au mai fost zvonuri privind schimbarea din funcţie a viceprimarului Raul Petrescu. Atunci, se vorbea despre faptul că decizia de schimbare a viceprimarilor PP-DD din teritoriu a fost impusă printr-o directivă a structurii centrale a PSD.

Vă mai recomandăm

Viceprimarul PP-DD din Ploieşti ar putea fi schimbat. „Nu mă cramponez de funcţie“

Raul Petrescu, viceprimarul Ploieştiului, cercetat de DNA pentru complicitate la cumpărarea de influenţă. Miza, 200 de euro
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite