EXCLUSIV. Iana Matei, femeia care a salvat sute de fete din mâinile traficanților: „E mult prea ușor să faci trafic de persoane în România“
0Premiată de Departamentul de Stat american şi de Camera Lorzilor din Marea Britanie pentru lupta împotriva traficului de persoane, Iana Matei, care are în Argeş un centru pentru reabilitarea victimelor traficanţilor, dezvăluie de ce în România sunt din ce în ce mai multe fete traficate.
Iana Matei s-a născut în Orăştie, dar a crescut în Piteşti. Iana Matei a plecat din România direct din Piaţa Universităţii. A trecut ilegal frontiera în Serbia, noaptea, doar cu ce avea pe ea, o pereche de jeanşi, o cămaşă şi un hanorac, a stat 15 zile la închisoare, în Zrenjanin, a lucrat apoi ca translator într-un lagăr din Belgrad, a luat azilul politic, şi-a recuperat fiul, cu ajutorul unor prieteni din Banat şi a 100 de dolari, şi, în cele din urmă, a ajuns în Australia. Pentru că avea nevoie de serviciu, dar nimeni nu-i putea asigura o recomandare, Iana a hotărât să se înscrie din nou la şcoală.
A terminat Psihologia la Universitatea de Tehnologie Curtin, Perth, Australia, şi a început să lucreze cu copiii străzii. S-a întors acasă la sfârşitul anilor 1990. Ștefan, fiul său, a terminat şcoala tot în Australia şi s-a întors şi el acasă, la Piteşti. În 1998, Iana Matei a plecat în concediu prin Europa şi a rămas două săptămâni în România. Un an mai târziu a hotărât să se întoarcă acasă, creând Reaching Out, organizația grație căreia numeroase fete au fost salvate din mâinile traficanților.
„Weekend Adevărul“: De ce au găsit frații Andrew și Tristan Tate un teren fertil în România pentru tot ceea ce fac?
Iana Matei: Cred că au explicat chiar ei în propriile lor cuvinte: aici nu există pericol de a fi arestați. Și cred că așa este, în special ținând cont de faptul că ei au venit cu bani și și-au construit bine rețeaua. Deci ei au venit cu un plan bine făcut. Să ne gândim că cele mai multe fete traficate în afara țării, inclusiv în Anglia, sunt din România.
De ce credeți că cele mai multe sunt din România?
Nu există asistență pentru pentru fetele acestea. Eu cred că e important să punctăm faptul că avem foarte mulți copii traficați și acești copii care sunt traficați în România când vor împlini 11 ani vor fi „exportați“ în țările europene și nu vor mai putea fi ajutați, pentru că dacă îi recrutezi la 10, 11, 12 ani și îi ții în situația de exploatare până la 18 ani, copiii aceia nu mai știu altă viață.
Ținta, comunitățile vulnerabile
Care ar fi plusurile și minusurile în lupta României împotriva metodei „Loverboy“ de traficare a fetelor? Au crescut în ultimii ani mult cazurile de fete traficate prin metoda asta.
Este greu de combătut această metodă, pentru că vorbim de copii adolescenți care normal că se îndrăgostesc la vârsta asta... Trebuie o campanie de prevenire foarte bine țintită ca să poți ajunge la mintea copiilor. Dar aceste campanii – vorbind de acum strict de România – ar trebui să fie făcute în comunitățile vulnerabile și o cercetare eventual făcută înainte, pentru că noi vorbim de campanii de prevenire și ne ducem cu campaniile de prevenire în școli. Multe dintre aceste fete – eu vorbesc acum numai de copii – nu sunt în școală. Așadar, campania de prevenire din școală nu ajunge la copil. Altă metodă trebuie folosită. Ne gândim la programe afterschool pentru comunitățile acestea și mă refer la copii de clasa I, de a II-a, grădiniță, ca să-i prinzi de când sunt mici. Să introduci niște programe de afterschool cu masă caldă, să-i poți ține într-un loc ferit de abuzul de acasă sau de abuzul de pe stradă. Unde faci cursul de dezvoltare personală? Încurajezi copilul să meargă la școală. Școala te face deștept, dar toate acestea ar trebui puse într-o strategie coerentă. Ministerele ar trebui să lucreze împreună. Ce am mai văzut în celelalte țări: deja se fac campanii de prevenire, inclusiv în școli, strict pe metoda „Loverboy“, dar se lucrează cu părinții, aceștia au un set de instrumente pe care, folosindu-le, își dau seama dacă copilul e la risc, dacă este într-o relație și relația aceea este periculoasă, care sunt semnele și ce pot face.
Credeți că traficul de persoane este cumva subraportat în țara noastră?
Da, categoric este subraportat, nu numai în țara noastră, și în celelalte țări. E destul de greu să raportezi numărul real al victimelor, pentru că nu ai cum să ajungi la fiecare. Nu ai cum să determini că este victima traficului. În cazul copiilor e simplu: e copil, e victimă, clar. Dar traficul de persoane este subraportat și la noi. Este și pentru că mulți copii, mulți copii care sunt sub radar, ce raportăm noi sunt copiii înregistrați la DGASPC-uri.
Tot legat de frații Andrew și Tristan Tate, ce deznodământ vedeți și care sunt lecțiile ce trebuie trase din acest caz îndelung mediatizat?
Lecția e una singură: e mult prea ușor să faci trafic de persoane în România și ar trebui să ne uităm la ce am putea face în acest sens. Eu am spus de mult că presa are un rol important, pentru că de câte ori prezentăm traficul de persoane este atunci când apare un caz. Și atunci este prezentat traficul de persoane foarte succint, o singură parte a acestui fenomen este prezentată. Iar publicul larg nu înțelege despre ce este vorba, trage concluzii greșite, cum că fetele sunt de vină, ce au căutat acolo... Știm deja stereotipurile. Trebuie să existe cooperarea între instituțiile statului cu adevărat, nu doar la nivel declarativ. Dar dacă iei un caz concret și încerci, de exemplu, să-l rezolvi, să folosim HG 49, care este urmare a Directivei europene ce spune că toate aceste instituții implicate în prevenirea și combaterea traficului, în speță Poliția de Combatere a Criminalității Organizate, DIICOT-ul, Inspectoratul Școlar, DSP-urile și alte instituții ar trebui să lucreze împreună, să-și facă un protocol de colaborare, să decidă ce informații schimbă între ele, astfel încât să nu mai plimbe victima din birou în birou, să protejeze cumva victima care este traumatizată și re-re-traumatizată. În tot procesul acesta de urmărire penală nu se întâmplă cu adevărat lucrul acesta. Dacă încerci să rezolvi apelând la acest grup multidisciplinar o să constați că se gripează la un moment dat și știu că sunt probleme de resurse umane. În cadrul poliției sunt câțiva polițiști care se ocupă și de dosare de trafic de droguri și de trafic de persoane. La DIICOT aceeași problemă, sunt doar câțiva.
Copiii fără copilărie
Tot legat de de frații Andrew și Tristan Tate, ce, de ce deznodământ vedeți pentru acest caz și care sunt lecțiile ce trebuie trase din acest caz îndelung mediatizat?
Lecția e una singura: e mult prea ușor să faci trafic de persoane în România și ar trebui să ne uităm la ce am putea face în acest sens. Eu am spus de mult că presa are un rol important, pentru că de câte ori prezentăm traficul de persoane este atunci când apare un caz sau o fată care am văzut-o noi pe stradă în Galați, cred că acum câțiva ani, într-o situație deplorabilă. Și atunci este prezentat traficul de persoane foarte succint, foarte, o singură parte a acestui fenomen este prezentată. Iar publicul larg nu înțelege despre ce este vorba, trage concluzii greșite, cum că fetele sunt de vină, ce au căutat acolo... Știm deja stereotipurile. Trebuie să existe cooperarea între instituțiile statului cu adevărat, nu doar la nivel declarativ. Dar dacă iei un caz concret și încerci, de exemplu, să-l rezolvi, să folosim HG 49, care este urmare a Directivei europene ce spune că toate aceste instituții implicate în prevenirea și combaterea traficului, în speță Poliția de Combatere a Criminalității Organizate, DIICOT-ul, Inspectoratul Scolar, DSP-urile și alte instituții ar trebui să lucreze împreună, să-și facă un protocol de colaborare, să decidă ce informații schimbă între ele, astfel încât să nu mai plimbe victima din birou în birou, să protejeze cumva victima care este traumatizată și reretraumatizată. În tot procesul acesta de de urmărire penală nu se întâmplă cu adevărat lucrul acesta. Dacă încerci să rezolvi apelând la acest grup multidisciplinar o să constați că se gripează la un moment dat și știu că sunt probleme de resurse umane. În cadrul poliției sunt câțiva polițiști se ocupă și de dosare de trafic de droguri și de trafic de persoane. La DIICOT aceeași problemă, sunt doar câțiva.
Mi-ați putea exemplifica un caz de fată traficată din ultimii ani a cărei situație v-a impresionat mult?
Toate cazurile mă impresionează foarte mult pentru că vorbim de copii. Acești copii n-au cerut să vină pe lume, cineva a hotărât că vrea un copil și apoi s-a răzgândit sau a constatat că nu poate avea grijă de acest copil și în situația dată constatăm că instituțiile care ar trebui să rezolve problemele acestea nu sunt acolo. Și un copil care este exploatat doi-trei ani deja are toată viața schimbată. Cu cât este mai mult exploatat, cu atât mai puține șanse sunt să-l recuperezi. Și asta pe mine mă impresionează de cel mai mult.
Pot să vorbesc concret de o copilă de 10 ani care a venit la noi la centru. În momentul în care am ieșit cu fetele în parc, s-a dus în leagăn și nu se mai dădea jos din leagăn. Și atunci am realizat că la 10 ani ea n-a avut șansa să se joace ca un copil normal, a avut alte probleme de rezolvat.
Cât timp a fost traficată fetița respectivă și din ce județ era?
Un an de zile a fost traficată, este din județul Ilfov. În momentul în care am terminat prima zi la centru, s-a făcut seară, ne-am pus la masă, am mâncat. După ce a mâncat m-a întrebat: ”Și noi ce trebuie să facem acum?” I-am spus că se poate uita la televizor sau se poate odihni.
M-a întrebat apoi ce trebuie să facă pentru a plăti pentru mâncarea primită. Deci un copil de 10 ani nu înțelege că adulții au grijă de de el. Fetița a fost abuzată sexual și dosarul este deja în instanță și cei care au abuzat-o și a agresat-o sunt arestați. Recent am avut o copilă de 14 ani care a fost trimisă acasă și bineînțeles că rudele traficanților - că ei sunt arestați - au trecut la amenințări și aranjau deja o recrutare a copilei ca să o scoată din peisaj și să nu mai meargă să depună mărturie. Normal că ei nu stau degeaba. Normal ca atunci când se simt în pericol, ce pot face cel mai ușor? Să ameninți victima, s-o intimidezi și nu se mai prezintă în instanță. Și atunci normal că ei nu sunt arestați. De aceea este foarte importantă asistența victimei.
Marea problemă este că toate aceste fete mici vor fi în câțiva ani pe străzile din țările europene, ceea ce e teribil.
”Traficanții folosesc mai puțin violență, ci multă manipulare emoțională”
Câte fete au trecut prin prin adăpostul pe care îl conduceți?
Conform ultimelor raportări, erau peste 920.
Cum s-a schimbat traficul de persoane de când ați început acum peste două decenii și comparativ cu ziua de azi? S-a acutizat, cum s-au schimbat metodele traficanților?
În ultima vreme, cea mai folosită metodă este celebra Loverboy, fetele sunt recrutate și cu promisiune de muncă mai puține, dar în continuare sunt recrutate cu metoda aceasta. Înainte aveam foarte multă violență, erau păstrate în această situație prin violență fizică. Acum e mai puțină violență fizică, pentru că au înțeles traficanții că îi costă. În schimb, este foarte multă manipulare emoțională. S-a schimbat modul de operare, în sensul că nu mai recrutează fete de 23-24 de ani, acestea sunt mai greu de păcălit. Acum traficanții recrutează copilele, care sunt cele mai vulnerabile și le țin în situație de exploatare aici în România.
Mergeți pe orice centură de orice oraș vreți și uitați-vă la fetele care sunt acolo, încercați să vedeți câte minore sunt. Noi nu avem o instituție care să facă identificare sau outreach. În toate celelalte țări identifici minora pe stradă pentru că sunt organizații care fac muncă de outreach, se duc pe stradă și interacționează cu fetele, le duc sendviș-uri, cafea, apă, ș.a.m.d.
La noi cine se ocupă și care este procedura?
Noi avem o singură organizație în București care face lucrul acesta și în rest, DGASPC-ul nu se ocupă cu munca de teren. Cei care merg pe teren sunt cei de la ITM și ei îmi spun că de multe ori văd minore pe stradă, dar ei nu au în atribuțiile de serviciu identificarea. Ei sună la DGASPC, iar cei de acolo se duc sau nu se duc. Cei de la DGASPC când sunt sesizați, ei pleacă atunci când copilul este în pericol. Și în tot acest timp copiii stau pe stradă și învață un singur lucru: că nimănui nu-i pasă, că e firesc. Ei, ca și copii, nu pot face nimic să-și schimbe situația și acceptă ceea ce li se întâmplă. Și când fac 18 ani au aceeași părere. Au învățat în toți acești ani că nimeni niciodată nu le ajută, că e periculos să ceri ajutorul și că cel mai simplu este să obișnuiești cu ideea că asta îți e soarta.
Care ar fi media de vârstă a fetelor pe care le-ați salvat din mâinile traficanților?
Până în 2007, cele aveau 23-24 de ani. Cred că cea mai mare a fost de 28 de ani. 10% dintre fete aveau sub 18 ani. Începând cu 2007, vârsta a scăzut, numărul a crescut și ma ajuns în situația în care acum avem minori, numai minori și vârsta scade în continuare.
Se încarcă comentariile...
