Trei reteţe de dulciuri pentru copii, rapide şi sănătoase, care pot fi gătite împreună cu cei mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum cererile de dulciuri ale copiilor sunt inepuizabile, nu strică să aveţi în casă câteva preparate care pot fi gătite inclusiv cu ajutorul celor mici. Reţetele sunt simple şi sănătoase şi vă permit un control strict al ingredientelor

Să faci faţă gusturilor alimentare ale copiilor nu este deloc un lucru uşor, iar controlul zahărului din dulciurile pe care cei mici le consumă frecvent este aproape imposibil, astfel că Gabriela Petre, blogger şi antrenor de nutriţie, dar şi coordonator al unor ateliere gastronomice pentru cei mici propune trei reţete de dulciuri care pot fi gătite acasă.

Acestea au avantajul că se gătesc rapid, sunt uşor de realizat, iar la prepararea lor pot fi cooptaţi inclusiv cei mici. În plus, cele trei nu au nici măcar un gram de zahăr în compoziţie, spre deosebite de majoritatea dulciurilor din comerţ

Fursecuri cu ovăz

Ingrediente:

2 banane coapte

8-10 linguri de fulgi ovăz

2 linguri de stafide

Mod de preparare:

Se pasează bananele cu furculiţa, se adaugă fulgii de ovăz şi stafidele.
Stafidele se ţin în apă câteva minute la hidratat, apoi se scurg şi se adaugă în compoziţie.
Se ia cu lingura din compoziţie şi se aşează pe tava tapetată cu hârtie de copt.
Se ţin la cuptorul încins, în prealabil la 180 de grade până se rumenesc.

„La prepararea acestor fursecuri putem implica şi copiii. Ei sunt încântaţi să ne ajute în bucătărie, căci bucătăria mamei este universul unde au întotdeauna ceva nou de descoperit“, explică Gabriela Petre.

Spuma de zmeură fără ou

image

Spumă de zmeură FOTO culoaresisavoareblogsport.ro

Ingrediente:

2 banane coapte congelate

3-4 linguri de zmeură

5 bucăţele de zmeură

Mod de preparare: 

Se congelează bananele cu o zi înainte de prepararea desertului, tăiate felii.
În robotil de bucătărie, bananele congelate sunt procesate până devin o pastă.
Apoi se adaugă zmeura şi se amestecă din nou.
Se va obţine o spumă delicioasă şi sănătoasă, perfectă pentru copiii care au intoleranţă la ou.

„Cum implicăm copilul în această activitate? După ce răsturnăm spuma în boluri sau pahare, cel mic va putea aşeza frumos zmeura deasupra spumei. Sigur îi va plăcea să fie ajutorul nostrum“, ne sfătuieşte bloggerul culinar.

Bombonele din curmale

Ingrediente:

100 g curmale fără sâmburi

80 g fulgi de cocos

20-30 g fulgi de cocos pentru decorat bomboanele

Mod de preparare:

Curmalele se hidratează în apă timp de 2 ore.
După ce s-au hidratat, se pun în robotul de bucătărie cu lama S şi se mărunţesc până devin o compoziţie lipicioasă peste care se adaugă fulgii de cocos, amestecând din nou. 

image

Bomboanele sunt uşor de pregătit FOTO arhiva personală Gabriela Petre

„Compoziţia rezultată se aşează într-un castron şi acum lucrurile devin interesante. Ce poate fi mai distactiv pentru un copil decât să se joace cu un amestec lipicios? Luăm în mână din amestec  şi formăm bombonele pe care le trecem prin nuca de cocos. Sunt delicioase şi rapid de preparat“, ne asigură Gabriela Petre.

Vă mai recomandăm

Atelierele de gastronomie pentru copii. Cum ajung cei mici mâncăcioşi şi sănătoşi în timp record

Reţeta simplă de clătite americane, desertul delicios din filmele de la Hollywood


 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite