Petrolul a încheiat campionatul pe locul trei. 3-0 la Corona Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrolul a terminat campionatul pe locul III. FOTO rpressport.ro
Petrolul a terminat campionatul pe locul III. FOTO rpressport.ro

Cu nu mai puţin de nouă absenţe în lot, Petrolul a câştigat cu 3-0 meciul disputat în ultima etapă la Braşov, pe terenul retrogradatei Corona, confruntare ce a consemnat debutul a 3 tineri fotbalişti în tricoul galben-albastru şi primul gol al lui Abel Camara.

Lupii au dorit să lase o impresie cât mai bună la ultima reprezentaţie a stagiunii şi au şi reuşit printr-o victorie fără dubii în faţa Coronei, deşi Răzvan Lucescu s-a confruntat cu numeroase indisponibilităţi cauzate de suspendări sau accidentări. Chiar şi în aceste condiţii, jocul a fost la discreţia ploieştenilor, intraţi pe teren cu o formulă inedită, cu Povilas titular în poartă, Mustivar a evoluat fundaş central, iar Fernandez a coborât la închidere alături de căpitanul Marinescu.

După două ratări semnate de Camara şi Tamuz, Priso a deschis scorul printr-o execuţie superbă, în minutul 19, ajutat şi de intervenţia lui Dănălache, care a deviat în vinclu şutul mijlocaşului dreapta. Până la pauză, Tamuz a irosit alte două oportunităţi.

Partea secundă a debutat cu golul lui Zicu, anulat pe motiv de ofsaid, după care acelaşi Priso a trimis o torpilă de la marginea carelui direct în plasa porţii lui Dănălache. Dubla camerunezului avea să fie completată de Camara, în minutul 68. Atacantul a primit un balon în adâncime, a preluat în viteză şi a trimis puternic, pe jos, în colţul scurt, trecându-şi în cont primul său gol la Petrolul. Scorul de neprezentare i-a permis lui Lucescu să-i arunce în luptă şi pe debutanţii Radu, Alecsandru şi Oprea, pentru ca seara să fie pe deplin reuşită.

Petrolul a dat dovadă de profesionalism până la final şi s-a impus în fieful Coronei, de unde formaţii precum Steaua, Dinamo, Pandurii sau CFR Cluj n-au reuşit să plece cu toate punctele. Găzarii au încheiat sezonul pe locul 3, la fel ca şi campionatul trecut, dar au acumulat mai multe puncte (fcpetrolul.ro).

Vă mai recomandăm

FOTO Pagube de 3.000 de euro făcute de suporterii Stelei la Ploieşti. Mizerie şi în vestiare

Sacrificiile sportivilor neştiuţi. O campioană naţională la atletism se antrenează pe maidan
 

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite