Dosar penal şi anchetă a Inspectoratului de Muncă Prahova în cazul accidentului de la Bărcăneşti soldat cu doi morţi şi opt răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a deschis dosar penal pentru omor din culpă şi vătămare corporală gravă în cazul accidentului de marţi dimineaţă, petrecut pe DN1, în dreptul localităţii Bărcăneşti, soldat cu doi morţi şi opt răniţi grav.

În paralel inspectorii din cadrul ITM Prahova fac verificări pentru a stabili dacă în cauză este vorba şi despre un accident de muncă, având în vedere că pasagerii din microbuzul implicat în coliziune se îndreptau spre serviciu.

Constantin Stoica, inspector de Sănătate şi Securitate a Muncii în cadrul ITM Prahova a declarat pentru Adevărul că se va analiza cazul fiecărei persoane implicată în accident, atât în cazul pasagerilor din microbus şi a celor doi şoferi, dar şi în cazul persoanei care se afla în autoturismul Logan.

“Verificăm dacă cele nouă persoane implicate se aflau, la momentul producerii accidentului, pe traseul de la domiciliu către locul de muncă şi dacă şoferii erau în timpul sarcinii de serviciu conform programului” a declarat Constantin Stoica.

O a treia anchetă va fi efectuată, la solicitarea IJP Prahova, de către Inspectoratul de Stat pentru Control în Transport Rutier. Această din urmă instituţie urmează să verifice dacă autobuzul care transporta persoane avea toate avizele şi inspecţiile tehnice la zi.

Concluziile acestei anchete vor ajunge pe masa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti care va decide dacă va trimite cauza spre judecare în instanţă.

Reamintim că, marţi dimineaţă, pe DN1, în dreptul localităţii Bărcăneşti, trei autovehicule au fost implicate într-un accident soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor opt, dintre care cinci grav.

Accidentul s-a produs, din primele verificări, după ce şoferul unui camion încărcat cu marfă, care se îndrepta dinspre Ploieşti spre Bucureşti, a trecut brusc de pe o bandă pe alta e mers intrând în coliziune cu un autoturism Logan care circula în aceeaşi direcţie. În urma impcatului cele două maşini au ajuns pe contrasens, unde camionul s-a lovit frontal cu un microbuz care transporta muncitori în localitatea Baloteşti. 

Au murit pe loc şoferii din camion şi din microbus, iar o persoană care a rămas încarcerată a fost preluată cu elicopterul SMURD şi transportată la un spital din Bucureşti. Alte şapte victime, dintre care patru în stre gravă, care au şi necesitat intervenţie chirurgicală, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti (SJU).

Starea celor şapte victime care au primit îngrijiri medicale la Ploieşti este stabilă şi cu evoluţie bună, după cum a precizat Marius Niculescu, managerul SJU.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite