Accident în lanţ, joi, pe DN1 în dreptul localităţii Bărcăneşti. Două persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident s-a petrecut, joi dimineaţă, pe Dn1, în dreptul localităţii Bărcăneşti chair în imediata apropiere a pasajului suprateran de pe autostrada Bucureşti-Ploieşti. În impact au fost implicate patru autoturisme, iar două persoane au fost rănite.

Conform Biroului de Presă al IJP Prahova, accidentul s-a produs după ce unul dintre şoferi a încercat să facă o întoarcere pe linia dublă continuă, moment în care a fost lovit de trei autoturisme care circulau regulamentar.

La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe SMURD şi alte trei ambulanţe SAJ, dar şi mai un echipaj de descarcerare de la ISU pentru a acorda primele îngrijiri ale răniţilor. Cele două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti.

Traficul în zonă a fost blocat pe o bandă, până ce maşinile, care au suferit avarii serioase, au fost scoase în afara părţii carosabile.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite