Secretele ascunse în zidurile Mănăstirii Vieroşi: misterul vulturului bicefal descoperit pe plăcile de teracotă

Întemeiată de vornicul Ivaşcu Golescu şi restaurată, apoi, de către marele vistier Stroe Leurdeanu, Mânăstirea Vieroşi păstrează vestigii impresionante despre care nu multă lume ştie. Stema Cantacuzinilor, impresionanta instalaţie de aducţiune şi argumentele existenţei, în incinta mânăstirii, a unui atelier de pietrari, sunt doar câteva repere ale aşezământului din Argeş, de care se leagă mărturii istorice şi legende.

Mânăstirea Vieroşi, situată în cartierul (fost sat) Făget din Mioveni, este unul dintre monumentele istorice ale Argeşului prea puţin puse în valoare, dar care, dincolo de ruine, strălucesc prin uluitoarele urme lăsate de trecuturile sale. Biserica aşezământului, care, acum, serveşte ca lăcaş de mir, este ctitoria de la 1572-1573 a marelui vornic Ivaşcu Golescu, refăcută între 1644 şi 1645 de Stroe Leordeanu, cel care a zugrăvit-o şi i-a adăugat o tindă. 

Ruinată şi lăsată de izbelişte

“În 1825, biserica mănăstirii s-a dărâmat. A fost însă refăcută în 1827-1834, sub oblăduirea lui Samoil Sinadon. După anul 1863, ca urmare a Legii secularizării averilor mănăstireşti, lăcaşul a fost desfiinţat, iar ansamblul a început să se ruineze, spune directorul Muzeului Judeţean Argeş, Cornel Popescu.

Recentele cercetări arheologice, demarate la iniţiativa autorităţilor locale, care intenţionează, spun ele, să pună în valoare ansamblul medieval de la Vieroşi, conturează imaginea de demult a spaţiului mânăstiresc, cu multele sale chilii monahale, înconjurat de ziduri fortificate, precum o cetate, înalte de zece metri şi late de doi - ziduri degradate considerabil, care delimitau o curte patrulateră, în care accesul se făcea pe latura sudică, printr-un gang, de asemenea ruinat, surmontat de o clopotniţă.

“Săpăturile arheologice din campania 2012 au fost concentrate în colţul de sud-vest al incintei mănăstirii şi au pus în evidenţă structurile unei construcţii datată la sfârşitul secolului al XVI - începutul secolului XVII, suprapusă de o construcţie de mari dimensiuni. Din prima construcţie amintită au fost descoperite trei ziduri, dintre care două, dispuse est-vest, au fost interceptate, pe o lungime de aproximativ 10 m. Cât despre zidul estic, cel care închidea construcţia, acesta era dispus cu 2,10 m în interiorul curţii faţă de frontul construcţiilor din secolele XVII-XVIII.” explică, tehnic, Dragoş Măndescu, directorul adjunct al Muzeului Judeţean Argeş. 

Vulturul bicefal de pe cele cinci cahle

Cercetările mai arată că în a doua jumătate a secolului al XVII-lea a avut loc o refacere generală în partea de sud-vest a incintei mănăstirii. Descoperitele vestigiile ale unor mari pivniţe boltite vorbesc de la sine despre dimensiunile apreciabile ale ansamblului monahal.

“Este edificată o construcţie cu pivniţă, iar plasarea momentului ridicării acestei construcţii în a doua jumătate a secolului al XVII este asigurată de descoperirea, într-una din încăperile construcţiei, a cinci cahle, având ca reprezentare un vultur bicefal. În plus, în partea de jos a registrului, piesele prezintă inscripţia <<Simeon Rusu 1666>>. Descoperirea cahlelor având ca reprezentare vulturul bicefal, stema Cantacuzinilor, ne face să presupunem că edificarea construcţiei cu pivniţă este opera lui Mareş Băjescu, înrudit cu Cantacuzinii, prin căsătoria sa cu Maria”, explică Spiridon Cristocea, fostul director al Muzeului Judeţean Argeş.

Se spune că din căramida luata din vechile ziduri ale ansamblului de la Vieroşi s-ar fi construit vechea şcoală şi fosta primărie din Colibaşi, iar legenda arată că în această mânăstire s-ar fi adăpostit, pentru un timp, în anul 1760, Sfântul Sofronie de la Cioara, liderul răscoalei populare împotriva habsburgilor, acesta fiind şi locul unde şi-ar fi dat ultima sa suflare.

O instalaţie de aducţiune alimenta fântâna turnului de intrare
 

Amintita construcţie cu pivniţă a fost extinsă în secolul al XVIII-lea, când a fost construită şi o instalaţie de aducţiune a apei.

“Canalul pentru aducţiunea apei se află, pe o lungime de 16 m, într-o stare de conservare foarte bună. Conducta propriu-zisă, care alimenta fântâna aflată în vecinătatea turnului de intrare, a fost realizată din olane cu dimensiuni 40×11×6 cm şi protejate de o cutie din cărămizi legate cu mortar, cu secţiune trapezoidală, şi a fost amenajată într-un şanţ săpat în pământul viu, lat de 45 cm şi adânc de 40 cm“, explică muzeograful Marius Păduraru.

Casa egumenească şi cele 25 de morminte de alîturi

Cea mai recentă campanie de săpături arheologice (2013), efectuate în zona de sud-est a ansamblului monastic, a identificat un alt fost edidiciu de mari dimensiuni. “Este vorba despre o construcţie cu frontul dispus spre nord. Urmele marcate în fundaţie arată că înspre biserică, pe toată faţada, la parter, clădirea prezenta un pridvor susţinut de coloane din piatră. Această construcţie, edificată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea reprezenta Casa egumenească”, mai spune prof. Cornel Popescu.

Între Casa egumenească şi latura sudică a bisericii au fost identificate mai multe locuri de veci. “Au fost cercetate 25 de morminte. Primele înhumări au avut loc la începutul secolului al XIX-lea, iar ultimele s-au făcut la sfârşitul secolului al XIX-lea”, explică reprezentanţii muzeului.  

Un atelier de pietrari, în incinta mânăstirii

Ansamblul de la Vieroşi include şi capela de cimitir construită de egumenul Samuil Tărtăsescu, în structura cărei au fost utilizate materiale preluate din vechea biserica a Goleştilor. Capela, ruinată de trecerea anilor, a fost reparată radical în 1937.

“La limita accesului în ansamblul mânăstiresc se află o cruce de piatră, monument realizat de Samuil Tărtăsescu în 1836, ce constituie un argument prezumtiv al existenţei, în incinta acestei mânăstiri, a unui atelier de pietrari”, explică directorul Centrului Cultural Mioveni, Argentina Culcuş.