O jumătate de secol de la apariţia primului număr al revistei şcolare „Aripi”, mîndria Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu, vineri, pe scena Teatrului Alexandru Davila din Piteşti
Elevii Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu, vineri, pe scena Teatrului Alexandru Davila din Piteşti

Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Piteşti a sărbătorit, pe 10 mai 2019, la Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti, 50 de ani de la apariţia primului număr al revistei şcolare „Aripi”, publicaţia care  din anul 1969, când a luat fiinţă, reprezintă cartea de vizită a  prestigioasei unităţi de învăţământ.


Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Piteşti, unitatea şcolară despre care se spune că scoate olimpici pe bandă rulantă a fost felicitată de ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, vineri, la împlinirea unei jumătăţi de veac de la apariţia primului număr al prestigioasei reviste şcolare „Aripi”, cea mai longevivă revistă şcolară din judeţ.

Oficialul Guvernului a felicitat, de asemenea, conducerea şcolii, cadrele didactice, elevii şi părinţii pentru modul în care se implică în actul educaţional. Una dintre cele mai recente dovezi ale meritelor amintite este chiar unul dintre copiii geniali care au urcat ieri pe scenă: Emanuel Mazăre, olimpic naţional la matematică, pregătit de profesorul Marian Haiducu, directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Piteşti.

O jumătatea de secol de la apariţia primului număr al revistei şcolare „Aripi”, mîndria Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Piteşti
O jumătatea de secol de la apariţia primului număr al revistei şcolare „Aripi”, mîndria Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Piteşti

"Când spunem "Aripi" nu putem decât să ne gândim la zbor, la aspiraţie, la libertate.(...)", aşa îşi prezintă elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” revista lor de suflet.

Numeroasele premii obţinute ani la rând (premiul I la nivel judeţean, începând cu anul 2003 până în prezent, premiul Laureat la nivel naţional în cadrul Concursului Naţional de Reviste şi Publicaţii Scolare în 2002, 2003, 2007,2017 precum şi alte premii la nivel naţional şi internaţional), sunt dovada valorii, a sufletului cuvintelor care au umplut paginile ei.

"Ca orice publicaţie de prestigiu, apariţia acesteia a fost interzisă de regimul comunist pentru o scurtă perioadă, însă după 1990 şi-a reluat apariţia într-o ediţie nouă, purtând pe aripile cuvintelor spiritul jurnalistic şi imaginaţia creatoare a elevilor care au făcut parte din colectivul redacţional. Zborul literar al revistei ,,Aripi’’ a fost susţinut peste ani de profesorii îndrumători ai redacţiei, începând cu Petru Stoicescu (fondatorul publicaţiei) şi continuând cu redactorii Elena Marin, Renata Alexe, Ionel Tuţă, până la cei actuali, membrii catedrei de limba şi literatura română. Revista a avut onoarea de a găzdui în paginile ei învitaţi de seamă, jurnalişti, oameni de litere, iar de patru ani apare în condiţii grafice deosebite, inclusiv în varianta color pentru exemplarele de protocol.

Rezultatele obţinute, continuarea tradiţiei literare a şcolii noastre, marcarea momentului aniversării a 50 de ani de excelenţă în existenţa Şcolii Gimnaziale "Mihai Eminescu" Piteşti, reinventarea continuă adaptându-se cerinţelor de modernizare a publicaţiilor literare şcolare, sunt argumentul forte al ideii că "Aripi" ramâne cartea de vizită a instituţiei noastre şcolare", se arată pe pagina Şcolii Gimnaziale nr. 11  Mihai Eminescu din Piteşti.

O jumătatea de secol de la apariţia primului număr al revistei şcolare „Aripi”, mîndria Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Piteşti
O jumătatea de secol de la apariţia primului număr al revistei şcolare „Aripi”, mîndria Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Piteşti
Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite