Sâmbătă este Ziua Europeană a Parcurilor. Elevii de la Ştefăneşti au marcat-o însă mai devreme
0Ziua Europeană a Parcurilor a fost sărbătorită la Centrul de Cultură „Brătianu” înaintea datei din calendarul oficial - 24 mai - zi care marchează crearea primelor nouă parcuri naţionale din Europa.
Pentru a sublinia importanţa prezenţei parcurilor în viaţa comunităţilor şi pentru a da un exemplu locuitorilor din Ştefăneşti, s-a decis ca în această zi să să aibă loc igienizarea parcului de lângă Biserica „Sf. Constantin şi Elena” .În acţiune s-au implicat elevii de la Şcoala gimnazială „Constantin Brâncoveanu”, dar şi copiii de la Centrul de Tip Familial Valea Mare, iar dascălii le-au vorbit puştilor temerari despre importanţa parcurilor în viaţa noastră.
Celebrarea Zilei Europene a parcurilor a fost lansată de către Federaţia Europeană a Parcurilor, Europarc, în anul 1999, cu scopul de a ilustra rolul ariilor naturale europene protejate şi pentru sensibilizarea publicului larg privind importanţa acestora.