EXAMEN CAPACITATE 2014 ARGEŞ. Rezultatele testului de Limba Română de la Evaluarea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele la Limba Română de la examenul de Capacitate 2014, care începe luni, 23 iunie, se afişează vineri, 27 iunie, când se depun şi contestaţiile.

Aproximativ 6000 de elevi din judeţul Argeş, care vor susţine examenul în centrele de examen organizate la şcolile din oraşe. Accesul elevilor în săli este permis între 08.00 şi 08.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise. Fiecare probă scrisă durează 120 de minute. De asemenea în Argeş la această sesiune a evaluării naţionale şapte elevi vor avea parte de un examen diferenţiat. Este vorba despre patru elevi nevăzători al căror timp de examinare va fi prelungit cu o oră şi alţi trei cu deficienţe locomotorii care vor susţine examenul acasă. 

Evaluarea Naţională 2014 începe luni, cu proba la română, prin care vor trece peste 160.000 de elevi de clasa a VIII-a, aceasta fiind estimarea de anul acesta, urmând ca Ministerul Educaţiei să publice cifrele oficiale zilele acestea.

Subiectele primite de elevi la examenul de Capacitate 2014 vor fi rezolvate în direct luni, de la ora 11, la Adevărul Live, după examenul de capacitate la limba română.

Modelele de subiecte la limba română la Capacitate 2014 pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educaţiei dedicat acestora, subiecte.edu.ro.

Din 2014, media de la aceste teste naţionale va reprezenta 75% din media de admitere la liceu, iar 25% vor conta mediile din gimnaziu, faţă de 50%, anul trecut, de altfel singura noutate faţă de Capacitatea din 2013, ne-au declarat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite