Camionul cu militari care a căzut într-o prăpastie a rămas fără frâne. Bilanţul e sumbru: 3 morţi şi 10 răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un camion cu militari a căzut într-o prăpastie la limita judeţelor Argeş şi Braşov, în localitatea Dâmbovicioara. Trei persoane au decedat şi alte 10 au fost rănite. După cum ne-a precizat Dumitru Secăreanu, primarul comunei Dâmbovicioara, cauza accidentului a fost una tehnică: autocamionul a rămas fără frâne.

După cum ne-au precizat reprezentanţi ai ISU Argeş, doi dintre cei trei militari decedaţi rămăseseră încarceraţi în cabina autocamionului. “Doctorul venit la faţa locului a constatat că cei trei militari aveau leziuni incompatibile cu viaţa. Doi erau prinşi în cabina autocamionului, în timp ce al treilea căzuse sub autocamion”, au declarat oficiali ai ISU Argeş.

„Nu a fosta vina şoferului pentru accident. Cauza a fost una tehnică: autocamionul a rămas pur şi simplu fără frâne. S-a intervenit cu un tractor cu troliu în acea prăpastie. Intervenţia este una extrem de dificilă, pentru că forţa de tragere a troliului este mică, iar autocamionul a căzut în prăpastie la o distanţă de peste 50 de metri. A contat mult în scoaterea celor 10 răniţi faptul că colegii lor din celelalte camioane au intervenit repede alături de mai mulţi localnici”, ne-a declarat Dumitru Secăreanu, primarul comunei Dâmbovicioara, unul dintre primii ajunşi la faţa locului. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a declanşat planul roşu de intervenţie. În camion se aflau 13 militari. 10 dintre ei sunt răniţi, iar trei au decedat din păcate, după cum ne-au precizat reprezentanţi ai ISU Argeş

„Şapte dintre victime sunt în drum spre spitalul din Câmpulung. Am luat legătura cu directorul spitalului, să vedem dacă au tot ce le trebuie, sânge şi altele, şi dacă victimele vor avea nevoie de a fi transportate la Spitalul Floreasca”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florin Bodog.

 Potrivit prefectului de Argeş, Emilian Dragnea, câteva ambulanţe au ajuns deja la faţa locului. „Primii care au intervenit au fost chiar colegii militarilor, care se aflau în alte două autocamioane. Spitalele din Câmpulung şi din Piteşti sunt pregătite să primească răniţi. Doi răniţi au ajuns deja la Câmpulung“, a spus Dragnea.

Au fost mobilizate 9 echipaje SMURD şi 6 echipaje de la Ambulanţa Argeş.

Militarii fac parte din Batalionul 30 Vânători de Munte Dragoslavele. Ei se întorceau de la o aplicaţie care s-a desfăşurat la Prislop.

 Accidentul s-a produs pe DN 73, între Braşov şi Câmpulung Muscel, într-o zonă cu multe curbe.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite