Intervenţie la limită pentru salvarea a doi turişti surprinşi de o furtună cu gheaţă. Una dintre victime era în şoc hipotermic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra a fost preluată de SMURD la ora 19.00 FOTO: SJ Salvamont Neamţ
Tânăra a fost preluată de SMURD la ora 19.00 FOTO: SJ Salvamont Neamţ

Doi turişti au fost suprinşi luni seară de o furtună puternică pe masivul Ceahlău şi au cerut ajutor prin 112. Echipajul de intervenţie Salvamont a folosit un echipament special pentru o tânără care a cedat din cauza scăderii bruşte de temperatură.

O furtună care s-a abătut luni după amiază, 30 mai, în jurul orei 17.00, asupra zonei montane a judeţului Neamţ i-a surprins pe doi turişti din Galaţi aflaţi pe traseele din masivul Ceahlău. Dacă la poalele muntelui, în staţiunea Durău,  cantitatea de precipitaţii căzute a fost de peste 30 litri pe metrul patrat, la peste 1200 de metri altitudine a căzut gheaţă. 

„Temperatura a scăzut brusc de la 19 grade la numai 6 grade, creând un disconfort termic major şi periculos“, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului public Salvamont Neamţ. 

În aceste condiţii, salvatorii montani au fost anunţaţi prin dispecerat, în urma unui apel la 112, că în zona cascadei Duruitoarea se solicita un ajutor de urgenţă. Echipa de intervenţie care s-a deplasat în zonă unde i-a găsit pe cei doi tineri care iniţiaseră apelul.

„Tânăra era în stare de şoc, comunica cu greu şi acuza dureri mari în zona cefei, a toracelui şi a abdomenului. Cauza era scăderea temperaturii corpului sub 35 de grade, adica hipotermie, o afecţiune severă din care revenirea fără suport tehnic este aproape imposibilă“, a mai precizat Raul Papalicef.  

Din descrierea făcută de şeful Salvamont, tânăra a primit ceai cald, haine şi o pelerină izotermă care să o protejeze de ploaie. Cum starea de sănătate nu se ameliora, s-a solicitat o a doua intervenţie cu echipament special.

salvamont

„Pe toracele, abdomenul, antebraţele şi picioarele victimei au fost ataşate comprese termice de unică folosinţă aflate în dotarea echipelor speciale de salvare montană. A fost apoi transportată în staţiunea Durău, la baza Salvamont unde până la venirea autospecialei SMURD, au fost continuate proceduri specifice de încălzire a victimelor aflate în hipotermie“, a mai menţionat şeful Salvamont Neamţ.   

salvamont

Ajutorul acordat tinerei turiste a avut ca efect îmbunătăţirea stării generale. Astfel, în momentul în care aceasta a ajuns la baza Salvamont, temperatura corpului urcase cu aproape jumătate de grad, fiind în jurul valorii de 35,3 grade Celsius, în jurul zonei relativ sigure.

În jurul orei 19.00, victima a părăsit staţiunea Durău cu autospeciala SMURD către Spitalul Judeţean Neamţ.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite