Hristos a Înviat! Credincioşii au luat Lumina Învierii de la bisericile şi mănăstirile din judeţul Neamţ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slujba de Înviere în localitatea Magazia, comuna Crăcăoani, Neamţ FOTO: Ionuţ Ştefănescu
Slujba de Înviere în localitatea Magazia, comuna Crăcăoani, Neamţ FOTO: Ionuţ Ştefănescu

Mii de credincioşi şi-au îndreptat paşii spre bisericile şi mănăstirile din judeţul Neamţ pentru a lua parte la slujba Învierii Domnului.

Lăcaşurile de cult din judeţul Neamţ au fost sâmbătă seară pline de credincioşi veniţi să asiste la slujba Învierii şi pentru a lua lumina sfântă. Ameninţarea unor posibile precipitaţii nu s-a concretizat, aşa că vremea frumoasă, cu temperaturi blânde (peste 16 grade Celsius) a contribuit în plus la asistenţa mare de la bisericile şi mănăstirile din zonă. 

În mai multe lăcaşuri de cult, lumina a fost adusă chiar de la Mormântul Sfânt din Ierusalim. Lumina  a fost trimisă cu avionul de la Ierusalim la Bucureşti, de acolo a plecat către aeroporturile din provincie, apoi a fost preluată de enoriaşii din judeţe.

În Piatra Neamţ, municipiul reşedinţă de judeţ, afluenţa mare de credincioşi a fost vizibilă mai ales la bisericile situate în apropierea bulevardelor, oamenii ocupând complet trotuarele din vecinătate. Nu s-au semnalat probleme deosebite, la siguranţa publică şi rutieră un aport avându-l şi echipajele de Poliţie care au supravegheat zonele.

Prin tradiţie, sute de locuitori şi-au îndreptat paşii spre Biserica Sfântul Ioan Domnesc, de lângă Turnul lui Ştefan cel Mare, centrul istoric al urbei, pentru a asista la slujba Învierii. 

inviere
Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite