VIDEO A început cursa electorală. PSD Bihor vizează un număr record de voturi pentru Victor Ponta
0
Partidul Social Democrat Biohor îşi propune să obţină un număr record de voturi la alegerile prezidenţiale din acest an. Potrivit liderului Ioan Mang, cel puţin 75.000 de voturi ar urma să fie acordate de către bihorenii cu drept de vot candidatului PSD, respectiv actualului premier Victor Ponta.
Lupta în turul I al alegerilor prezidenţiale nu va fi uşoară având în vedere numărul mare de candidaţi şi faptul că fiecare partid vrea să îşi conserve voturile, susţine Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor. Potrivit acestuia, organizaţia din Bihor se pregăteşte intens să obţină cel puţin 75.000 de voturi pentru candidatul social-democrat în primul tur, adică mai mult decât s-a obţinut la scrutinurile din ultimii ani.
“Misiunea nu este uşoară, este una dificilă. Sunt candidaţi mulţi în primul tur. Ne pregătim aşa cum ştim noi, încercăm să ne mobilizăm întregul electorat. Ne propunem să scoatem un scor bun şi un număr mare de voturi faţă de anii trecuţi, minimum 75.000 de voturi în turul I, adică aprox. 26-30%, peste ce am obţinut până acum, iar în turul doi, ne propunem să obţinem peste 50% pentru Victor Ponta”, a precizat Mang.
El s-a referit şi la faptul că însuşi Crin Antonescu, fostul lider al PNL, a dat de înţeles la televizor, luni seara, că Victor Ponta va fi câştigătorul acestor alegeri.
“El a mai spus destul de clar că – deşi a fost unul dintre iniţiatorii ai acestui PNL mărit, nu vede cum va explica noul partid populaţiei această fuziune între cei care între ghilimele apărau statul de drept şi cei care organizau lovitura de stat în 2012, tot între ghilimele”, a afirmat Mang.
Liderul PSD Bihor a mai precizat că în această perioadă se desfăşoară adunări generale şi conferinţele locale în toate organizaţiile din judeţ, etapă ce se va încheia în 31 august.
În perioada 1-15 septembrie, în toată ţara vor avea loc conferinţe extraordinare judeţene pentru a stabili, printre altele, delegaţiile la Congresul naţional al PSD ce va avea loc, probabil, în 20 septembrie.
Potrivit acestuia, în Bihor, Conferinţa judeţeană se va organiza, în funcţie de programul şi eventuala prezenţă a preşedintelui partidului, în data de 4 sau 11 septembrie.
Mai puteti citi: