Profit uriaş pentru unul dintre cele mai moderne aquapark-uri din România
0Încasări de peste trei milioane de euro pentru unul dintre cele mai atrăgătoare aquapark-uri din România. Statisticile arată că peste 300.000 de persoane i-au trecut pragul, profitul fiind de aproximativ un milion de euro.
Societatea comercială Administraţia Domeniului Public SA, cu unic acţionar Municipiul Oradea, a realizat în anul 2017 un profit net mai mare cu 2.584 % decât suma previzionată, de la 266 de mii de lei, la 6.874 mii lei.
Potrivit raportului de activitate prezentat vineri, activitatea financiară curentă desfăşurată în anul 2017 se traduce prin venituri totale mai mari cu 112% decât cele prognozate, adică în valoare totală de 32,7 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au scăzut cu 89%. Profitul net a crescut de la 266.000 lei la 6.874.000 de lei, adică cu 2.584%.
Creşterea extraordinară se datorează Aquaparcului Nymphaea, care a fost vizitat anul trecut de peste 300.000 de persoane, profitul din încasări fiind de aproximativ un milion de euro. De asemenea, a crescut cu 24% numărul de vizitatori la Grădina zoologică, amenajată la standarde europene.
Directorul ADP Liviu Andrica a declarat că în vederea asigurării de condiţii optime pentru desfăşurarea activităţilor în cadrul subunităţilor administrate, societatea a efectuat în cursul anului 2017 lucrări de investiţii, în valoare totală de 5,48 milioane de lei, cea mai mare parte, 3,18 milioane de lei din buget propriu şi doar 2,29 milioane de lei din bugetul local, unele fiind finalizate în cursul anului, altele se vor finaliza în anul 2018.
Planurile pentru anul 2018 presupun finalizarea lucrărilor demarate, precum şi începerea unor lucrări de investiţii noi, dar în principal se vor axa pe asigurarea condiţiilor necesare creşterii calităţii serviciilor oferite.
Un aspect evidenţiat a fost faptul că în anul 2017, SC Administraţia Domeniului Public SA nu a beneficiat de subvenţii de la Primăria Oradea.
SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea s-a înfiinţat în 1 iunie 2011, ca urmare a unei hotărâri de consiliu local privind transformarea Regiei Autonome Pieţe, Agrement şi Salubritate în societate comercială pe acţiuni cu unic acţionar Municipiul Oradea.
Cei circa 200 de angajaţi ai ADP au în gestionare şi management o activitate complexă, pe două domenii de activitate, privat (pieţe agro-alimentare) şi public (Aquaparcul Nymphaea, grădina zoo, ştrandul Ioşia, cimitirul municipal - cu 73 de hectare fiind cel mai mare din Europa, adăpostul Grivei etc).