I-a tăiat gâtul. O tânără de 23 ani din Bihor a fost ucisă de iubit, care apoi a încercat să se sinucidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhiva Adevarul
Foto: arhiva Adevarul

Crimă sângeroasă în localitatea bihoreană Parhida, unde o tânără în vârstă de 23 ani a fost ucisă de prietenul ei cu doar un an mai în vârstă, care i-a tăiat victimei gâtul, iar apoi a încercat să se sinucidă.

Tragedia s-a produs sâmbătă seara. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, cei doi tineri s-au certat, iar discuţiile au degenerat într-un conflict extrem de violent. 

"Avem, într-adevăr, un dosar penal înregistrat. Am înţeles că este vorba despre un conflict între doi concubini. În cadrul conflictului, extrem de violent, el i-a tăiat gâtul, după care a încercat să se sinucidă, fiind internat în spital, în stare stabilă", a explicat prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Potrivit unor surse medicale, tânărul a încercat să se sinucidă în acelaşi mod în care şi-a ucis iubita, secţionându-şi gâtul, fiind salvat de sora victimei, care locuieşte în vecini şi a auzit strigăte de ajutor, motiv pentru care a fugit să intervină. 

În momentul în care femeia a intrat în casă, atât sora ei cât şi agresorul trăiau, medicii sosiţi în scurt timp la locul tragediei nereuşind, însă, să o stabilizeze. Agresorul, în schimb, a supravieţuit, fiind internat, sub pază, la Spitalul Judeţean din Oradea. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite