Cu voia judecătorilor Curţii de Apel, Alexandru Kiss poate reveni la Consiliul Judeţean, după ce a prejudiciat bugetul instituţiei cu peste 6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Kiss si Beneamin Rus isi pot relua activitatile
Alexandru Kiss si Beneamin Rus isi pot relua activitatile

Judecătorii Curţii de Apel Oradea au admis contestaţia liderului UDMR Bihor, Kiss Alexandru, împotriva încheierii prin care Tribunalul Bihor i-a interzis, printre altele, să îşi exercite activitatea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

În urmă cu câteva săptămâni, Alexandru Kiss, aflat la conducerea CJ în perioada 2004-2008, când ar fi fost comise faptele de corupţie pentru care a fost cercetat şi reţinut, a fost pus sus sub control judiciar, şi i s-a interzis să-şi exercite funcţia de vicepreşedinte. Aceeaşi măsură i-a fost aplicată şi lui Beneamin Rus, patronul firmei Selina, cercetat şi el în acelaşi dosar.

Avocaţii au atatcat măsura, astfel că, în urma apelului judecat la Curtea de Apel Oradea instanţa “a admis contestaţiile formulate de contestatorii Kiss Alexandru Iosif şi Rus Beneamin împotriva încheierii penale din 19.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în parte în sensul că a înlăturat obligaţia instituită inculpaţilor de a nu exercita profesia sau activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele, prevăzută de art.215 alin.2 lit. e C.pr.penală, menţinând restul dispoziţiilor încheierii atacate. Soluţia este definitivă”, se arată în comunicatul transmis de Curtea de Apel Oradea.

Kiss a fost reţinut pe, 2 iunie, de procurorii DNA pentru luare de mită, spălare de bani şi abuz în serviciu contra intereselor publice, toate infracţiunile fiind sub formă continuată.

În acelaşi dosar, procurorii DNA l-au reţinut şi pe omul de afaceri Beneamin Rus, patronul grupului Selina, pentru spălare de bani.

Cei doi au fost aduşi, a doua zi, din arestul Poliţiei în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi care a respins propunerea de arestare preventivă a celor doi. Instanţa a hotârât cercetarea lor sub control judiciar.

Anchetatorii au atacat decizia în cazul lui Kiss; în ce-l priveşte pe omul de afaceri Beneamin Rus, nici el nici procurorii nu au formulat vreo contestaţie.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite