Celtă sau română? Rugăciunea „Tatăl nostru”, o versiune descoperită de B.P. Haşdeu în secolul al XIX-lea, a stârnit o controversă uriaşă - ce spun istoricii

Rugaciunea "Tatal nostru"

O ştire apărută în ultimele zile a ridicat multe semne de întrebare. Este vorba despre rugăciunea “Tatăl Nostru” scrisă în celtă, care ar semăna mult cu limba română. Istoricii, dar nu numai ei, au reacţionat imediat, afirmând că este vorba despre o mare confuzie.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Bogdan Petriceicu Haşdeu descoperea, într-o lucrare a a unui istoric britanic, rugăciunea Tatăl nostru, în dialectul celtic din Provincia Wales, din Anglia.

Iată textul acelei rugăciuni:

„Poerinthele nostru cela ce esti en cheri / Svintzas case numele Teu / Vie emperetzia Ta / Facoesa voe Ta en tzer ase si pre poement / Poene noastre tzafoetzioace doe noaoe astezi / Si lase noaoe datorii le noastre, cum si noi se loesoem datornicilor nostri. / Si nu dutze pre noi la ispitire / Tze ne mentueste pre  noi de vilclianul. Amin”.

Un contemporan al lui Haşdeu, istoricul maghiar Samuil Kölescri, citind şi el lucrarea istoricului englez, a fost şocat de asemănarea dialectului celtic cu limba română. El i-a trimis o epistolă medicului englez Woodward, comunicându-i, emoţionat, marea lui descoperire: „Românii de la Dunăre şi Celţii din Wales vorbesc una şi aceeaşi limbă”, potrivit certitudinea.ro.

Numele istoricului britanic descoperit de B.P. Haşdeu şi Samuil Kölescri este John Chamberlayne (1666-1723), scriitor, traducător şi membru al Societăţii Regale. Lucrarea sa, în care a fost descoperită rugăciunea „Tatăl nostru” în limba celtă, se numeşte „Oratio Dominica In Diversas Omnium Fere Gentium Linguas Versa Et Propriis Cujusque Linguae Characteribus Expressa” şi a fost publicată la Amsterdam,  în 1715.

Cartea însumează peste 400 de pagini, dintre care 6 pagini de dedicaţii (nenumerotate), o prefaţă de 43 de pagini (nenumerotate),  256 de pagini de dizertaţii (numerotate),  o culegere de 94 de pagini, numerotate separat şi intitulate  „SILLOGES ORRATIONUM DOMINICARUM  scriptae ad Joannem Chamberlaynium”, care cuprind  rugăciunea Tatăl nostru în zeci de limbi şi dialecte (aici, la pagina 47 se află Tatăl nostru în dialectal celtic) şi, în sfârşit, un APPENDIX de  5 pagini.

Recomandându-ne să vedem Principie Filologia comparativa asio-europee, Bucureşti, 1879, p. 91 şi următoarele, Valeriu D. Popovici-Ursu reproduce în volumul „Adevărata obârţie a poporului român”, p. 46-47, Editura Gedo, Cluj, 2012, după B.P. Haşdeu, „Tatăl nostru”, în două texte româneşti, prezentate şi în lucrarea din 1715 a englezului Chamberlayn:

Tatăl nostru csinye ieşti in eseruj

Szvinczai esze numelye toă

Sze  vii impăraczia ta

Fii voja  ta cum in eserui, asha ahi pe pământul

Punya nostru  de toate zilelye de noi asztezi

Iartă  gresheley  lye nostr cum shi noi jertăm a greshiţilor noştri

Shi  nu duce pe noi inka la iszpite

Shi mentujesthte pe noi rau Amin.

Şi a doua variantă din limba română:

Părintye nostru csel ese jesti în cieri

Svencznisze  numelye Tuo

Vii imaraczia ta

Facsaa  sze voja ta cum in cseri  asha shi pe pământ

Punye nostru cssaszecsio da noo asztesz

Shi lasza  noo datorilye  nostre  cum shi noi leszam datornicsilor nostri

Shi nu ducs  pe noi la ispitiva

Shix menrujeste pe noi de hitlyunul Amin.

Potrivit Vorniceanul.ro una dintre variantele rugăciunii Tatăl nostru, scrisă într-un dialect celt al provinciei Wallace din Anglia, după istoricul Chamberlayn, în cartea "Adevărata obârşie a poporului român" de Valeriu D. Popovici-Ursu, Paris:

Poerithele nostru cele ce eşti en cheri

Svintzascoese  numele teu

Vie emperetzioe ta

Facoesa ve ta, cum en tzer ase şi pre poementu

Poene  noastre datorii le nostre, cum şi noi se loesoem datorniczilor nostri

Si nu dutze pre voi la ispitire

Tze ne mentueste prenoi de vicleanil. Amin. 

După apariţia acestor informaţii, au apărut şi reacţiile. Istoricii susţin că nu poate fi vorba despre o asemănare între limba celtă şi limba română.

“Chiar dacă latina şi celta sunt limbi indoeuropene, limba română a cunoscut o evoluţie distinctă faţă de dialectul menţionat în cartea respectivă. Cel mai simplu exemplu e adstratul slav, care nu avea cum să fie atât de important în apusul Europei, mai ales în Insulele Britanice. În plus, dacă există ceva asemănări, ele provin din perioada în care triburile celte sălăşuiau în spaţiul carpato-danubiano-pontic, aproximativ perioada lui Burebista. Dar cu toţii ştim că limba română păstrează puţine caracteristici din cea dacă deci similitudinile cu limba celtă sunt inexistate sau insignifiante. Nicidecum să semene o întreagă rugăciune”, a afirmat Marius Deaconu, student în anul trei la Facultatea de Istorie din Oradea,

 Scriitorul şi jurnalistul Dan Alexe a explicat în detaliu, pe pagina sa de blog, de ce nu poate fi vorba despre o asemănare.

“În cazul rugăciunii în “celtă” preluată de atâtea site-uri de informaţii, mai mult sau mai puţin onorabile şi devenită “virală” pe internet, avem de-a face cu nivelul cel mai de jos al informaţiei: o incultură abisală atât din partea jurnaliştilor, cât şi a publicului, combinată în cazul unora din cei dintâi cu un cinism total în privinţa veracităţii afirmaţiilor pe care le difuzează.

Cât despre cei care au preluat această idioţenie fără să-şi pună vreo întrebare logică, e vai de neuronul lor în stare liberă.

Despre ce e vorba? Un amator român descoperă o eroare amuzantă într-o culegere din 1715 a rugăciunii Tatăl Nostru în mai multe limbi, carte remarcată şi de Haşdeu. Eroarea constă în aceea că editorii au confundat termenul Wallica (Welsh, limba celtă din Ţara Galilor, în insula Britaniei) cu Wallachica (valaha, româna veche)”, a scris Dan Alexe pe blogul său.