7.500 lei pentru trucarea unei licitaţii. Avocatul Călin Ioan Porţan a fost trimis în judecată de procurorii DNA Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocatul Calin Ioan Portan
Avocatul Calin Ioan Portan

Călin Ioan Porţan, avocat în cadrul Baroului Bihor, va ajunge în faţa judecătorilor Curţii de Apel Oradea, fiind acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani după ce a cerut 7.500 de lei de la un client pentru a interveni pe lângă un executor judecătoresc în vederea trucării unei licitaţii.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea  au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a avocatului Ioan Călin Porţan din cadrul Baroului Bihor. Este acuzat de  trafic de influenţă, spălare de bani şi evaziune fiscală.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Oradea, la 15 mai 2012, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, Porţan a pretins şi a primit de la un denunţător 2.500 lei, dintre care 500 lei a promis că vor ajunge la un anumit executor judecătoresc, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra acestuia, astfel încât, în cadrul unui dosar execuţional, acesta din urmă să subevalueze un imobil şi să organizeze o licitaţie trucată.

„În urma licitaţiei ar fi urmat ca denunţătorul, participând singur la licitaţie, să achiziţioneze un imobil scos la licitaţie cu suma de maximum 45.000 lei, în condiţiile în care imobilul respectiv fusese evaluat la 95.800 lei”, susţin procurorii DNA Oradea.

Pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei banilor pretinşi, în schimbul traficării influenţei, avocatul Porţan a disimulat suma respectivă într-un contract de asistenţă juridică, inserând un onorariu de 2.000 lei.

„În perioada 2011-2013, inculpatul Porţan Călin Ioan, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, a omis în tot sau în parte, să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale veniturile realizate din prestarea serviciilor de asistenţă juridică, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, în  valoare totală 89.184 lei”, se arată în comunicatul DNA.

A fost dispusă luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Porţan, până la aproape  92.000 de  lei.

“Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Oradea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză şi de a se aplica inculpatului Porţan Călin Ioan pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei de avocat de către inculpat, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit.”g” din Codul de procedură penală”, se mai arată în comunicatul DNA.

Alte recomandări:

Parveniţii politicii româneşti. Cel mai influent om din Bihor, cercetat de DNA

Mandat de arestare pentru prim procurorul Vasile Popa, şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite