Biserica, aliat de nădejne în campania electorală. Întâlnire cu uşile închise între Ponta şi episcopul Sofronie Drincec

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Episcopul Sofronie Drincec
Episcopul Sofronie Drincec

În campania electorală, politicienii caută aliaţi din toate direcţiile. Nu mai este un secret că Biserica are un cuvânt greu, atunci când vine vorba despre alegeri. Premierul Victor Ponta nu a ratat ocazia de a se întâlni cu episcopul ortodox Sofronie Drincec, în timpul vizitei de la Oradea.

Oradea s-a aflat pe harta oraşelor în care Victor Ponta, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale de duminică, a poposit în campania electorală. Întâlnirea cu episcopul Sofronie Drincec s-a aflat pe agenda premierului. Aşa cum era de aşteptat, dicuţiile au avut loc cu uşile închise. Şi nici nu e de mirare dacă ne gândim că Ponta îşi doreşte să devină preşedintele României, în timp ce episcopul Sofronie vizează scaunul de mitropolit al Banatului. Cel mai probabil, dacă au ajuns la un acord, fiecare îşi va urmări interesul. Un scor bun în judeţul Bihor i-ar putea aduce lui Sofronie o vorbă bună, din partea lui Ponta, la Sfântul Sinod din noiembrie. Episcopul Sofonie îşi doreşte cu orice preţ scaunul de mitropolit al Banatului, şi este cunoscut ca fiind un apropiat al PSD-iştilor bihoreni.

Potrivit site-ului ebihoreanul.ro, episcopul îşi donează de luni de zile salariul pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, proiectul-forte al Patriarhului. “La împlinirea a 7 ani de la întronizarea lui Daniel, Drincec a citit în Catedrala Patriarhală mesajul de felicitare din partea Sinodului. Discursul bombastic şi împănat cu osanale de proporţii mitice a fost întrecut în excentricitate doar de cadoul dăruit la final Patriarhului: Sfântul Chivot întruchipând Catedrala Mânturii Neamului”, scrie ebihoreanul.ro

Acesta a fost realizat în Atelierele Patriarhiei din argint suflat cu aur, lucrat manual la dimensiuni considerabile şi va sta pe Sfânta Masă din altarul viitoarei catedrale şi va servi ca loc de păstrare a Sfintei Împărtăşanii ce se împarte bolnavilor.

Estimat la câteva zeci de mii de lei, cadoul l-a impresionat pe PF Daniel, care l-a trimis pe Sofronie să-l reprezinte la o conferinţă în Grecia.

Mai puteti citi:

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a pierdut la Înalta Curte procesul prin care cerea statului român peste 160 de mii de hectare de pădure

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, ca nefondat recursul declarat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei faţă de decizia Curţii de Apel Cluj care a respins, în urmă cu un an, retrocedarea a 166.000 de hectare de pădure revendicate de Fond.

Preoţii, în pas cu tehnologia. Prima reţea informaţională ortodoxă din România se lansează azi în Bărăgan

Prin intermediul site-ului Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, www.sf-esc.ro, toţi enoriaşii, dar şi preoţii din sud-estul României vor fi conectaţi la problemele religioase care se petrec în două judeţe: Ialomiţa şi Călăraşi. Prima reţea informaţională ortodoxă din România se lansează, azi, 25 noiembrie, în Bărăgan. Biserica deschide astfel calea celui mai ambiţios proiect online.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite