Un bărbat din Iaşi a murit ars de viu după ce a adormit cu ţigara aprinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au stins incendiul însă un bărbat de 44 de ani nu a mai putut fi salvat FOTO Arhivă
Pompierii au stins incendiul însă un bărbat de 44 de ani nu a mai putut fi salvat FOTO Arhivă

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi au intervenit weekendul trecut la un incendiu puternic izbucnit în localitatea ieşeană Şcheia, în urma căruia o persoană a murit.

Potrivit reprezentanţilor ISU, incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii fiind sesizaţi, prin numărul unic de urgenţă 112, de către un sătean.

Detaşamentul 2 al ISU a intervenit în satul Şcheia la casa unui bărbat de 44 de ani.

“Au ars acoperişul din lemn şi învelitoarea din azbociment pe suprafaţa de aproximativ 60 mp, uşile locuinţei şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte”, au precizat pompierii ieşeni.

Aceştia au mai arătat că bărbatul de 44 de ani a decedat în urma incendiului. Autorităţile au stabilit că motivul izbucnirii focului ar fi fost o ţigară care a rămas aprinsă în momentul în care bărbatul decedat a adormit.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite