Timp liber în Iaşi: muzee din Palatul Culturii care pot fi vizitate gratuit şi Operă pe pietonalul din centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini din Palatul Culturii din Iaşi
Imagini din Palatul Culturii din Iaşi

Sâmbătă puteţi vizita gratuit mai multe spaţii din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“, cu ocazia Zilei Europene a Patrimoniului. Tot în prima zi a acestui weekend, cei care sunt în Iaşi pot lua parte, de la ora 20.00, pe esplanada Teatrului Naţional, la spectacolul „Magia serii în sunet şi lumină“.

Cu ocazia Zilei Europene a Patrimoniului, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ îşi deschide larg porţile. „Complexul Muzeal Naţional «Moldova» Iaşi se alătură instituţiilor care vor marca ediţia a XXV-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului - ZEP, desfăşurate sub patronajul comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene, facilitând accesul gratuit al vizitatorilor, în ziua de sâmbătă, 16 septembrie 2017, între orele 10.00 şi 17.00 (ora 16.30, ultimul vizitator)“, au transmis reprezentanţii instituţiei de cultură.

Concret, pot fi vizitate gratuit expoziţiile: Instrumente de Muzică Mecanică în colecţiile Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii «Ştefan Procopiu»” şi „RetroTehnica” – Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu“. Mai sunt accesibile expoziţiile „Maeştrii picturii româneşti în patrimoniul Muzeului de Artă Iaşi” de la Muzeul de Artă, dar şi „Cotidianul ţărănesc: inventivitate şi măiestrie” şi „Sărbătoarea: artă şi spiritualitate” de la Muzeul Etnografic al Moldovei. „Expoziţiile internaţionale «Maşinile lui Leonardo da Vinci» şi «Instrumente medievale de tortură», organizate în parteneriat cu ARANEUS Polonia, vor fi deschise în această zi, însă accesul se va face pe bază de bilet (16 lei/ 8 lei, cu reducere pentru elevi, studenţi, pensionari)“, au mai transmis oficialii Complexului.

Totodată, pe 16 septembrie 2017, accesul publicului va fi liber în celelalte obiective muzeale din cadrul CMNM, respectiv Muzeul Unirii Iaşi, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu“ Iaşi, Muzeul „Poni-Cernătescu“ Iaşi , Expoziţia temporară „Universul informaţiei – publicaţii periodice din patrimoniul muzeal”, organizată de Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, Palatul Memorial „Al. I. Cuza“ Ruginoasa, Muzeul Arheologic de sit din Cucuteni şi Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău.

Tot sâmbătă, de la ora 20.00, pe pietonalul din centrul oraşului este programat spectacolul „Magia serii în sunet şi lumină”, organizat cu ocazia deschiderii stagiunii Operei. Ajuns la a VII-a ediţie, spectacolul va marca deschiderea oficială a stagiunii 2017-2018 a Operei Naţionale Române Iaşi şi va oferi o selecţie de arii celebre de operă şi operetă, dansuri, balet, precum şi un spectaculos show de lasere şi focuri de artificii.

Citeşte şi:

Cum vrea Iaşiul să devină primul municipiu din ţară cu „zero deşeuri“: de la tarif diferenţiat pentru gunoi până la ateliere de reparaţii


 

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite