Cum se moare cu zile în spitalele din România. Cazul bărbatului operat de cinci ori după ce a făcut septicemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Poporului s-a autosesizat şi a deschis o anchetă după decesele a doi pacienţi internaţi şi operaţi la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Pacienţii, identificaţi, în cursul internării, cu infecţii nosocomiale, au murit după ce au făcut septicemie.

Moartea pacientului Petru Horodnicu, un bărbat de 63 de ani operat de mai multe ori la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi la începutul anului şi descoperit cu o infecţie cu Clostridium difficile, a atras atenţia instituţiei Avocatul Poporului.

De asemenea, felul în care a fost tratat de medicul curant Florin Grecu, chirurg în secţia clinică de chirurgie III a spitalului, face obiectul unei plângeri pe care apropiaţii victimei au depus-o la Colegiul Medicilor Iaşi.

Pacientul Petru Horodnicu, un bărbat în vârstă de 63 de ani, a murit după ce a fost supus unor intervenţii succesive realizate în intervalul martie-mai de chirurgul Florin Grecu de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Bolnavul a fost internat în unitatea medicală în luna martie, cu probleme ale pancreasului, o serie de examene de laborator indicând prezenţa unei tumori la nivelul acestuia. Pe 11 martie, pacientul a fost operat de medicul Florin Grecu, pentru a i se îndepărta tumora identificată.

După 36 de ore de la prima intervenţie, întrucât starea pacientului se degrada, acesta a fost operat a doua oară, de acelaşi chirurg. Conform biletului de externare al bolnavului, în timpul celei de a doua intervenţii s-a constatat o hemoragie exteriorizată prin stomac. După trei săptămâni de la a doua operaţie, pe 4 aprilie 2016, pacientul Petru Horodnicu a fost externat „vindecat chirurgical“, după cum arată biletul de externare din spital. Totuşi, acelaşi document arată că, la nivelul plăgii postoperatorii, apăruse o supuraţie ce necesita tratament şi îngrijire de specialitate.

image

Complicaţii succesive după intervenţii

În acest context, familia îl internează pe pacientul abia externat de la Iaşi la Spitalul Judeţean din Botoşani, judeţul de domiciliu, pentru a îndeplini indicaţiile medicului ieşean. Aici, medicii botoşăneni au constatat şi au scris pe foaia de internare că pacientul a fost internat cu o plagă nesuturată, în locul operaţiei, la exterior, bolnavul nefiind cusut. Pe 8 mai, cu starea de sănătate vizibil degradată, pacientul este retransferat la Iaşi. Aici, pe 21 mai, pe fondul unui şoc septic, este operat de două ori, de acelaşi chirurg Florin Grecu. În cursul intervenţiilor s-a constat că a avut loc o ruptură de anevrism, infecţia fiind astfel răspândită în tot corpul. Potrivit familiei, după 21 mai starea pacientului a devenit critică, pe 23 mai Petru Horodnicu fiind operat a cincea oară. După acest moment, bolnavul a fost menţinut în stare gravă în secţia ATI. Pe 6 iunie, bărbatul a murit, familia precizând atunci că intenţionează să-şi caute dreptatea la instituţiile în drept.

„Nu este firesc ce se întâmplă în acest spital. Medicul curant al socrului meu, Florin Grecu, a spus, cu o seninătate care mie mi se pare absurdă, că pacientul a luat bacteria Klebsiella din spital şi că asta este, astea sunt riscurile. De ce nu ne-au spus înainte de operaţie că au atâtea probleme cu bacteriile? După deces, am aflat că era infectat şi cu Clostridium difficile. Vreau să fie informaţi toţi viitorii pacienţi cu privire la riscurile la care se expun când intră în acest spital“, a declarat Laurenţiu Tudorache, ginerele pacientului decedat.

Trei pacienţi decedaţi în vară

Potrivit reprezentanţilor Spitalului „Sfântul Spiridon“, directorul medical al unităţii medicale a cercetat cazul din propria iniţiativă. Ulterior, odată cu organizarea comitetului director de pe 5 septembrie, spitalul a primit de la instituţia Avocatul Poporului o solicitare pentru dosarul medical al pacientului. În paralel cu ancheta Avocatului Poporului, pe 8 decembrie la Colegiul Medicilor Iaşi a fost înregistrată plângerea oficială depusă de familia Horodnicu, împotriva medicului Florin Grecu. Soţia şi copiii pacientului decedat reclamă modul în care bărbatul a fost îngrijit şi suspectează o posibilă culpă medicală, în condiţiile în care, în perioada în care trebuia să fie vindecat de o afecţiune, starea de sănătate a lui Petru Horodnicu s-a agravat de la o zi la alta.

„Este puţin probabil să putem oferi un răspuns familiei în termen de 30 de zile. Dacă va fi nevoie de un expert, atunci plângerea va primi o soluţionare într-un timp mai lung, pentru că experţii nu sunt plătiţi, şi atunci ei onorează cererile noastre când au timp“, a arătat Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi.

În luna iunie, trei pacienţi operaţi la Spitalul „Sfântul Spiridon“ şi-au pierdut viaţa în urma unor complicaţii cu care s-au confruntat după ce au contactat bacterii intraspitaliceşti. Petru Horodnicu, Mihai Petrila şi Bibiana Balint au făcut septicemii şi au murit după mai multe zile de internare în stare critică în ATI.



Potrivit anchetei Avocatului Poporului, Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi derulează Metodologia de supraveghere a Infecţiei cu Clostridim Difficile din 2013, fiind desemnată unitate sentinelă pentru implementarea Metodologiei naţionale în acest sens. „Metodologia de supraveghere elaboarată în 2014 de către INSP Bucureşti a fost transmisă tuturor secţiilor clinice şi s-a precizat de către conducerea spitalului că a fost respectată în mod riguros”, se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului.

 

image

Citeşte şi:

Cum se cosmetizează numărul infecţiilor nosocomiale. Spitalele care au declarat câte un pacient îmbolnăvit cu germeni intraspitaliceşti

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite