Cum a fost stoarsă de bani ruda unui bolnav psihic pentru un serviciu decontat de stat. Făptaşul a fost ulterior promovat
0Şefa Serviciului Administrativ de la Institutul de Psihiatrie „Socola” a primit o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu amânarea pedepsei, după ce a recunoscut o faptă de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Gina Grecianu (58 de ani) a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, ea fiind de acord să presteze şi muncă în folosul comunităţii. Va avea de ales în acest sens dintre Direcţia de Asistenţă Comunitară şi Spitalul de Recuperare, ambele instituţii cu sediul în Iaşi, unde va munci fără remuneraţie timp de 30 de zile.
Pedeapsa primită de angajată celei mai mari unităţi de psihiatrie din Moldova a rămas definitivă după ce niciuna dintre părţi nu a formulat apel. Potrivit motivării Curţii de Apel Iaşi, instanţa care a pronunţat decizia, Grecianu a comis o faptă de fals, în 2014, pe când era jurist în care Institutului „Socola”.
Spun judecătorii că, în mai 2012, aparţinătoarea unui pacient a încheiat un contract de prestări servicii cu unitatea spitalicească, pentru ca o rudă de a sa să beneficieze de condiţii hoteliere în timpul internării în institutut. Din februarie 2014, spitalul nu a mai încasat bani pentru acele servicii, însă Grecianu nu a informat aparţinătorul pacientului.
„La data de 19.06.2014, numita V. V. s-a prezentat la Spitalul «Socola» Iaşi pentru a achita sumele datorate cu titlu de coplată pacienţi, necunoscând că aceste sume nu mai erau datorate. În incinta spitalului numita V.V. s-a întâlnit cu inculpata Grecianu Gina, consilier juridic al unităţii medicale şi menţinând-o în eroare pe aparţinătoarea pacientului, i-a încasat în mod nejustificat suma de 2000 lei pentru serviciile medicale acordate pacientului B.A.”, e acuzaţia procurorilor, însuşită integral de Grecianu.
Aceasta ar fi emis la acea vreme o chitanţă în numele Asociaţiei Socola, în cuprinsul căreia a precizat că plata reprezentă servicii medicale aferente lunilor martie şi aprilie. Cazul a ajuns, ulterior, în atenţia procurorilor.