Cum se aleg culorile pentru spaţiile de locuit şi cele de depozitare. De ce pentru marcaje se foloseşte albul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Culorile pe care le alegem atunci când vrem să transformăm spaţiul pe care îl locuim ne pot determina starea de spirit.

Potrivit specialiştilor, culorile sunt „forţe care acţionează asupra omului şi care generează stări de bine sau de neplăcere, activitate sau pasivitate“. „În întreprinderi, birouri sau şcoli, compoziţia de culoare poate să mărească sau să scadă randamentul, în timp ce în clinici poate să contribuie la însănătoşirea pacienţilor. Influenţa pe care culorile o exercită asupra omului se produce mijlocit prin efectele fiziologice proprii, referitoare la lărgirea sau la îngustarea spaţiilor şi se manifestă indirect prin efectul generat de spaţii, ca senzaţie de apăsare sau de elibeare“, explică arhitecţii. 

Potrivit acestora, forţa de impuls cea mai puternică este atributul culorii portocaliu, urmează galben, roşu, verde şi purpuriu. Pe de altă parte, forţa de impus cea mai redusă este atributul culorii albastru, blue-vert şi violet (culori reci şi pasive). Practic, culorile calde generează impresia de activ, incită, şi în funcţie de caz, neliniştesc. Culorile reci sunt pasive, liniştitoare sau interiorizante. Culoarea verde relaxează din punct de vedere nervos. În plus, efectul generat de culori depinde şi de luminozitate, precum şi de locul în care acţionează. 

Astfel, atunci când folosim culori în anumite spaţii trebuie să ţinem cont de faptul că nuanţelele „caracterizate prin forţă de impuls ridicată sunt adecvate numai suprafeţelor reduse, în timp ce culorile cu forţă de impuls redusă sunt adecvate suprafeţelor mari“. 

Un alt element subliniat de specialişti este că „albul este atributul purităţii absolute, a curăţeniei şi ordinii. Ca şi culoare a ordinii, albul este utilizat la marcara suprafeţelor din depozite, pentru dungi directoare şi marcaje de circulaţie“.  

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite