Cum afectează astenia de toamnă organismul uman. Ce rol are dieta în  apariţia simptomelor asteniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schimbările climatice care apar odată cu instalarea toamnei pot afecta corpul uman, care resimte astfel oboseala, ajungându-se la tulburări de somn sau chiar la depresie.

Astenia este o tulburare care apare în două anotimpuri de peste an, primăvara şi toamna. Medicul Mihnea Hurmuzache, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, a explicat pentru „Adevărul” că astenia de toamnă este mai puţin importantă decât cea de primăvară. Potrivit medicului, simptomele asteniei de toamnă sunt mai uşoare decât cele ale asteniei de primăvară şi se manifesta mai ales sub formă de depresie post-concediu. 

Infecţionistul a precizat că odată cu creşterea uşoară a temperaturilor sau cu scăderea lor, unele persoane sensibile dezvoltă o stare de tristeţe şi oboseală continuă. Totuşi, simptomele de toamnă sunt mai lejere decât cele de primăvara care se manifestă mai violent.

„Astenia de toamnă este mai degrabă o depresie cauzată de finalizarea concediilor, a verii. Manifestarea asteniei de toamnă este mult mai uşoară decât cea de primăvară. Atunci, pe fondul unui regim alimentar sărăcăcios, pe fondul unui organism slăbit, apare oboseala continuă, depresia, nemulţumirile, o stare de anxietate sau tulburări de somn”, a precizat medicul.

Conform acestuia, astenia de toamnă apare şi mai rar pentru că scăderea treptată a temperaturilor nu îmbolnăveşte, ba chiar convine unor oameni obişnuiţi să lucreze pe vreme mai puţin însorită. „Dacă scad temperaturile nu înseamnă că toată lumea devine depresivă. Sunt persoane al căror organism se simte chiar mai bine toamna şi care lucrează mai cu spor decât vara”, a mai adăugat infecţionistul.

Diagnosticul de astenie de toamnă sau de primăvară se poate pune dacă pacientul care solicită ajutorul specialistului resimte aceleaşi simptome timp de trei sezoane consecutive.

Astenia este descrisă de oboseală, apatie, nefericire, anxietate, tulburări de somn, schimbări bruşte de atitudine sau subapreciere, sentiment de vină, nefericire sau iritabilitate.

Astenia poate fi prevenită, potrivit medicilor, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Plimbările în natură nu trebuie să lipsească din programul zilnic, având în vedere că lumina naturală contribuie la menţinerea unei stări generale de bunădispoziţie.

În plus, o dietă echilibrată, cu minerale şi vitamine, oferă organismului mai multă energie şi îl fereşte de senzaţia de oboseală. Exerciţiile fizice, mişcare şi socializarea ajută la rândul lor la ţinerea asteniei de toamnă la distanţă.

Un fruct pe care fitoterapeuţii îl recomandă pentru lupta împotriva asteniei este para. Vitamina K, C, şi E din compoziţia perei acţionează ca antioxidanţi asupra organismului şi îl feresc de infecţii, tulburări de somn sau astenie.

De asemenea, astenia de toamnă poate fi combătută dacă în dietă se introduc nuci, fructe bogate în triptofan, un aminoacid de care corpul are nevoie pentru a stimula eliberarea de serotonină. Serotonina este un neurotransmiţător prezent în sistemul nervos central, care are un rol important în apariţia depresiei şi a anxietăţii, datorită dereglărilor chimice pe care le produce. În plus, pentru că nucile sunt digerate de organism mai încet, acest lucru contribuie la menţinerea unei stări bune de spirit pe o perioadă mai lungă de timp.

Termenul de astenie de sezon a fost introdus în anul 1984 în SUA, fiind inclus în „Manualul bolilor mentale al Asociaţiei Americane de Psihiatrie”.
 

Citeşte şi:

Ce este astenia de primăvară şi cum ne influenţează. Paradoxul carbohidraţilor, după saltul brusc al nivelului energetic

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite