Satul cu două lacuri de acumulare întinse pe sute de hectare. Oamenii trăiesc lângă ruinele minelor de fier, dar se mândresc cu apele care le-au inundat ţinutul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăul Teliucului.
Tăul Teliucului.

Oamenii din Teliuc au abandonat de peste un deceniu minele de fier în jurul cărora s-a dezvoltat aşezarea în ultimele secole, dar se pot mândri cu două lacuri artificiale: Lacul Cinciş, amenajat cu eforturi uriaşe în anii 1960 şi lacul artificial crescut în doar câţiva ani în mijlocul comunei, în groapa imensă a fostei cariere miniere.

Singurul sat din România învecinat cu două lacuri artificiale a căror suprafaţă însumată depăşeşte 300 de hectare se află la mai puţin de 10 kilometri de Hunedoara.


În Teliucu Inferior, cunoscut de secole pentru minele de fier, puţine lucruri mai amintesc turiştilor de epoca industrială a localităţii. Un panou aflat la intrarea în comună indică istoria de localitate minieră a Teliucului. Câteva ruine uzinale şi cartierul cu blocuri muncitoreşti, unul părăsit înainte de a dat în folosinţă, atrag atenţia asupra trecutului zonei. Minele de fier au funcţionat în Teliucu Inferior până în urmă cu un deceniu. O dată închise, nimeni nu s-a mai ocupat de îngrijirea fostei exploatări. În ciuda peisajului dezolant al rămăşiţelor industriale din Teliuc, natura a fost generoasă cu localnicii. Fosta carieră a minei a fost inundată de apă, iar cu timpul în locul din mijlocul comunei s-a format un lac a cărei suprafaţă şi adâncime s-au mărit fără întrerupere în ultimii ani. Oamenii susţin că în unele zone, lacul măsoară 60 de metri adâncime şi continuă să se extindă. A înghiţit cariera, câteva guri de mină, un drum şi livezile din împrejurimi, iar sătenii se bucură că pot pescui aici.

„Cea mai mare captură din tăul Teliucului a fost o ştiucă de cinci - şase kilograme. În numai câţiva ani însă lacul s-a umplut de peşte, după ce întâi pescarii au adus puieţi, iar la populare au contribuit şi stolurile de raţe. Acum mai mult de zece ani, după ce au fost abandonate minele, aici era doar o baltă, însă cariera s-a inundat după ce pompele care scoteau apa din subteran şi o deversau în râul Cerna nu au mai funcţionat. Este o mândrie pentru noi, chiar dacă zona carierei este privată şi nu se pot construi terase”, spune Vasile Puia, un sătean care locuieşte în vecinătatea lacului.

teliuc

În tăul Teliucului scăldatul este interzis din cauza pericolului pe care îl reprezintă apa. Curenţii din adâncimile ei, în care se află mai multe foste guri de mină, îi pot trage la fund pe cei care se încumetă să înoate aici. Totuşi, în timpul verii, mulţi dintre localnici vin la scăldat şi chiar sar în apă de pe stâncile fostei cariere a minei.

teliuc

Lacul Cinciş, zonă de agrement a hunedorenilor
Spre deosebire de lacul din Teliuc, care s-a format fără ajutorul omului în doar câţiva ani, pentru amenajarea Lacului Cinciş eforturile depuse de localnici au fost imense. Lacul artificial, situat la câţiva kilometri de tăul din sat, a fost inaugurat în anul 1964, după ce statul român a decis construirea barajului şi crearea lacului, pentru a asigura necesarul de apă al oraşului Hunedoara, aflat la acea vreme în plină dezvoltare, şi a combinatului din localitate.

teliuc

La data inaugurării, lacul era întins pe o suprafaţă de 260 de hectare, avea o bază nautică, un camping, un ştrand, iar celor care ajungeau aici le erau puse la dispoziţie două vapoare şi 80 de ambarcaţiuni de mici dimensiuni, pentru agrement. Valea în care se aflau vechile aşezări Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni a fost inundată pentru a fi creat Lacul Cinciş, care a ajuns la o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă. În jurul apei care a înghiţit vetrele aşezărilor străvechi şi a dus la devastarea bisericilor şi a cimitirelor lor, au fost născocite poveşti înfiorătoare.

teliuc

Unele dintre aceste relatări vorbesc despre faptul că lacul ar fi bântuit de morţii din cimitirele înghiţite de apă, că aici s-au înecat oameni, iar cadavrele nu au mai ieşit la suprafaţă, că în trecut animalele nu se apropiau să bea apă din lac ori că pe fundul lui, în apele tulburi, trăiesc şerpi, caracatiţe sau „balauri” pe fundul lui. În prezent, lacul de acumulare aflat la marginea satului Teliucu Inferior, învecinat Hunedoarei, a rămas un loc ideal pentru amatorii de pescuit şi de distracţie.


Vă recomandăm şi:

Vânătoare de paranormal în Hunedoara: unde sunt porţile energetice, locurile unde apar OZN-uri şi se petrec minuni

Judeţul Hunedoara a devenit un reper pentru amatorii de fenomene paranormale. Locuri din Munţii Retezat, Mănăstirea Prislop, Sarmizegetusa Regia, Săcărâmb sau Lacul Cinciş au adunat de-a lungul timpului numeroase mărturii despre apariţii ale unor OZN-uri, despre porţi, fantome şi miracole puse pe seama unor acţiuni divine.

VIDEO Lacul Cinciş la început de vară: starea şoselei alungă turiştii din locul de agrement de la marginea Hunedoarei

De mai mulţi ani, şoseaua spre Lacul Cinciş a rămas unul dintre cele mai degradate drumuri judeţene ale Hunedoarei. Zona de agrement din vecinătatea municipiului este afectată de lipsa unui drum modern, chiar dacă în ultimii ani pe malul lacului au fost ridicate numeroase pensiuni şi moteluri, în aşteptarea turiştilor.

Locuri bântuite din România: poveştile sumbre despre Castelul Corvinilor din Hunedoara şi blestemul Lacului Cinciş

Castelul Corvinilor şi Lacul Cinciş se numără printre locurile din România care au aprins imaginaţia pasionaţilor de paranormal. Există numeroase poveşti despre cele două obiective turistice, în care acestea sunt prezentate ca fiind sălaşul unor spirite care le bântuie din vremuri îndepărtate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite