Ce au decis magistraţii la cererea fostului primar Mircia Muntean, de încetare a executării pedepsei de şase ani de închisoare
0Mircia Muntean, fostul primar al municipiului Deva, a depus o solicitare la tribunal, prin care a contestat executarea pedepsei de şase ani de închisoare, pe care o ispăşeşte începând din luna aprilie a acestui an. Procesul a avut loc luni, la Tribunalul Alba.
Tribunalul Alba a judecat, luni, contestaţia la executare depusă de Mircia Muntean, fostul primar al Devei, condamnat în aprilie 2017 la şase ani de închisoare într-un proces în care a fost acuzat că a provocat un accident rutier în Deva.
„Instanţa a amânat soluţionarea cauzei, pe 18 decembrie 2017”, a informat Tribunalul Alba.
Mircia Muntean a depus o contestaţie la executare faţă de pedeapsa de patru ani de închisoare primită în 2013, în dosarul de abuz în serviciu, condamnare care s-a adăugat celei de doi ani de închisore, în dosarul în care a fost acuzat de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
„În motivare, condamnatul solicită să se dispună încetarea executării sentinţei penale nr.703/17.07.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală. La dosar s-au anexat decizia Curţii Constituţionale nr.392 din 06.06.2017, sentinţa civilă nr.1138/1999 din 26.03.1999 a Judecătoriei Deva şi decizia civilă nr.643/R din 12.10.1999. De asemenea, (...) s-a dispus ataşarea dosarului nr.xxxxx/3/2016 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.35/09.01.2017 având ca obiect constatarea intervenirii legii de dezincriminare datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată pentru care inculpatul a fost condamnat”, se arată în dosarul fostului primar al Devei.
Fostul primar al Devei mai are două procese la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în care solicită revizuirea pedepselor, atât în dosarul de privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, cât şi în cel de abuz în serviciu. Mircia Muntean a fost încarcerat în 24 aprilie 2017, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a condamnat, prin sentinţă definitivă, la şase ani de închisoare, cu executare, în procesul în care a fost acuzat că a condus în stare de ebrietate. Pedeapsa pentru infracţiunea comisă în toamna anului 2014, pe o stradă din Deva, a fost de doi ani de închisoare, dar s-a adăugat condamnării mai vechi, de patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru infracţiuni legate de abuzul în serviciu, săvârşite la sfârşitul anilor 1990.
Vă recomandăm să citiţi şi:
La scurt timp după ce a aflat sentinţa definitivă de şase ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, Mircia Muntean, primarul Devei, s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara pentru a se preda. Nu înainte însă de a trimite un comunicat de presă, în care anunţa că va propune acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru două gimnaste.
Magistraţii l-au condamnat pe Mircia Muntean, noul primar al Devei, la şase ani de închisoare, în dosarul în care a fost judecat pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Pedeapsa pentru infracţiunea comisă în toamna anului 2014 a fost de doi ani de închisoare, dar s-a adăugat unei condamnări mai vechi, de patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru infracţiuni legate de abuzul în serviciu.
Accidentul rutier în care a fost implicat aseară deputatul Mircia Muntean nu a rămas fără urmări. El va fi cercetat penal, pentru vătămare corporală din culpă, iar dosarul va fi soluţionat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.