Bărbat la un pas de moarte după ce a fost atacat cu un briceag pe terasa unui birt
0Un hunedorean a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacat cu un briceag pe o terasă de bar. Incidentul s-a petrecut în satul Rîu Alb, iar autorul agresiunii a fost arestat preventiv.
Procurorii au cerut arestarea preventivă a hunedoreanului Ioan Băluşe (47 de ani), acuzat de tentativă de omor calificat. Băluşe a atacat un bărbat pe terasa unui bar din satul hunedorean Rîu Alb.
„A lovit victima în mod repetat, cu un briceag, provocându-i mai multe plăgi înţepate la nivelul umărului, braţului şi hemitoracelui, precum şi o leziune în zona abdominală-stânga, care a pus în primejdie viaţa părţii vătămate”, a precizat procurorul Mirela Negruţiu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Ioan Băluşe a fost prezentat instanţei Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, iar magistraţii au dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 29 de zile.
Vă recomandăm şi: