Fostul bodyguard al lui Alin Simota s-a dezlănţuit asupra jurnaliştilor: „când voi fi liber, o să vă facă poze SMURD-ul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Litera, unul dintre cei mai temuţi interlopi, acuzat de infracţiuni grave de violenţă, a fost înfăţişat astăzi Tribunalului Hunedoara, în dosarul de crimă organizată în care este judecat alături de fostul său patron Alin Simota. La scurt timp după ce a coborât din duba penitenciarului, Cristian Litera a ameninţat că se va răzbuna pe reporterii prezenţi la faţa locului.

Adus în cătuşe la tribunal, fostul bodyguard al lui Alin Simota nu s-a sfiit să îi ameninţe pe jurnalişti. „Când voi ieşi de aici, o să vă facă vouă poze SMURD-ul. O să vedeţi voi, când voi ieşi”, le-a strigat Cristian Litera fotoreporterilor care îl aşteptau în faţa dubei penitenciarului.

Cristian Litera, Alin Simota şi Gheorghe Bota se află în arest preventiv din vara anului trecut, fiind judecaţi pentru infracţiuni de crimă organizată, acte de violenţă, cămătărie şi şantaj. Alţi trei inculpaţi din acest dosar sunt arestaţi la domiciliu. Astăzi, cei şase au cerut să fie puşi în libertate.

„Instanţa a menţinut măsura arestării preventive pentru trei dintre inculpaţi şi a menţinut măsura arestului la domiciliu pentru alţi trei”, a precizat Ildiko Glăman, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara. Soluţia magistraţilor a fost contestată, astfel că dosarul va fi transmis Curţii de Apel Alba Iulia, care va lua decizia finală asupra cererilor lor.

Alin Simota a apelat recuperatori
În acest dosar, Alin Simota este acuzat de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, şantaj în formă continuată, lipsire de libertate, instigare la lipsire de libertate, instigare la vătămare corporală gravă, deţinere de muniţie fără drept.

VIDEO: HunedoaraTV

Dosarul scoate la iveală amănunte infiorătoare despre modul în care miliardarul, considerat în urmă cu şapte ani cel mai bogat om din judeţul Hunedoara, se folosea de reţeaua sa de teroare în afacerile sale. La rândul lui, Cristian Litera era, potrivit DIICOT, şeful unei grupări specializate în cămătărie, şantaj şi înşelăciune cu consecinţe grave. Gruparea ar fi acţionat şi la ordinele lui Alin Simota.

image

FOTO: În mai 2013, Cristian Litera a fost reţinut şi apoi arestat preventiv. FOTO: Daniel Guţă.

În cursul anului 2011, membrii grupării au acţionat în principal pe raza judeţului Hunedoara, în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale (peste 800.000 de euro) din  acordarea unor împrumuturi cu camătă unor persoane din mediul de afaceri local şi perceperea unor dobânzi lunare de  10 - 20%, precum şi recuperarea prin violenţă a sumelor de bani pretinse de către învinuiţi. Unele părţi vătămate au fost obligate să muncească pe teritoriul Libiei, sumele de bani obţinute fiind predate liderului grupării, în contul sumelor împrumutate”, a informat DIICOT.

12.000 de euro pentru o agresiune
Potrivit procurorilor, la comanda lui Alin Simota, fostul său bodyguard a agresat mai mulţi fotbalişti, dar şi oameni de afaceri şi politicieni care intraseră în conflict cu fostul patron al clubului Jiul Petroşani. Şi alţi afacerişti au apelat la serviciile lui Cristian Litera. Unul dintre ei ar fi plătit 12.000 de euro echipei de bătăuşi a lui Cristian Litera, pentru a agresa un hunedorean. Victima a fost urmărită câteva zile, iar ulterior a fost atrasă într-o capcană. „O dată ajuns în locul indicat de Litera, I.O. a fost atacat şi lovit cu pumnii de inculpaţii Mihai Varodi, Gheorghe Bota şi Cătălin Penciuc, care purtau combinezoane de culoare neagră şi cagule pe faţă, acţiunea fiind supravegheată de Litera”, au precizat procurorii. Victimei i-au fost rupte picioarele şi a avut nevoie de aproape trei luni de îngrijiri medicale.

Cristian Litera este unul dintre cei care au depus mărturie împotriva fostului comisar şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, în ancheta DIICOT, în urma căreia Berbeceanu a fost arestat preventive şi destituit de la conducerea Brigăzii. Procurorii l-au acuzat pe poliţist că l-ar fi protejat în mai multe rânduri pe Litera, care ar fi fost folosit pe post de informator.


Vă recomandăm şi:

„Baronul Văii Jiului” Alin Simota a fost audiat într-un dosar de evaziune fiscală     Alin Simota a fost adus astăzi în faţa instanţei Judecătoriei Petroşani, pentru a fi audiat într-un  dosar penal în care este acuzat de evaziune fiscală, prin care ar fi creat un prejudiciu de circa 450.000 de lei. 

Povestea Mirelei Litera, „femeia fatală” dintre Simota şi Litera, devenită martor împotriva „Comisarului Cattani”      Dosarele în care sunt cercetaţi baronul Văii Jiului Alin Simota, liderul interlopilor Cristian Litera şi fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu au un numitor comun: Mirela Simina Litera. Tânăra a fost soţia milionarului Alin Simota, apoi a devenit soţia fostului său om de încredere Cristian Litera, iar recent a depus mărturie în dosarul în care a fost arestat Traian Berbeceanu.

Afaceristul Silvan Toma acuzat în dosarul Simota – Litera: a plătit 12.000 de euro interlopilor pentru o agresiune     Silvan Toma este învinuit de infracţiuni grave în dosarul Simota - Litera. Astăzi, Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut măsura arestării preventive dispusă în cazul a şase dintre cei 14 inculpaţi din dosarul de crimă organizată în care sunt judecaţi afaceristul Alin Simota şi interlopul Cristian Litera.

„Băieţii răi“ l-au înfundat pe Traian Berbeceanu. Greşelile „Comisarului Cattani“ în faţa judecătorilor      Peste 20 de martori au depus declaraţii în dosarul fostului şef de la „Crimă Organizată“ Alba Iulia, Traian Berbeceanu, arestat pentru favorizarea infractorilor. Cei care l-au „turnat“ procurorilor sunt nimeni alţii decât capi ai lumii interlope sau afacerişti certaţi cu legea, unii ajungând după gratii pe mâna „Comisarului Cattani“.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite