Vizite la Acvariu şi observaţii astronomice gratuite în Noaptea Muzeelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de 18 spre 19 mai 2013, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va marca, împreună cu publicul larg, „Noaptea Muzeelor”. Toate expoziţiile vor fi deschise până la ora 2.00 dimineaţa. Atracţiile vor fi, cel mai probabil, Acvariul şi Observatorul astronomic.

"Noaptea muzeelor" a fost iniţiată în 2005 la propunerea lui Donnedieu de Vabres, atunci ministru al Culturii şi Comunicării din Franţa, cu scopul de a atrage spre instituţiile muzeale un public cât mai numeros.

„Noaptea Muzeelor” este o manifestare europeană prin care publicul larg are posibilitatea să viziteze muzeele într-un mod inedit – noaptea. Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, alături de Consiliul Judeţului Galaţi, va participa la această iniţiativă europeană având un program special pentru această acţiune: muzeul va fi deschis până la ora 02.00 noaptea, intrarea fiind gratuită pentru toţi vizitatorii.

Gălăţenii, şi nu numai, amatori de cultură şi ştiinţă, pot redescoperi la muzeul gălăţean, în Noaptea Muzeelor, următoarele expoziţii: "Viaţa în pădure", "Gândacii-uriaşii insectelor" şi "Minerale şi cristale". De asemenea, Acvariul instituţiei îi aşteaptă pe toţi vizitatorii să intre în minunata lume a peştilor, în acestă noapte specială fiind vernisată de la ora 20.00 microexpoziţia „Pescuit, prohibiţie şi conservarea ihtiodiversităţii”, manifestare care tratează semnificaţia celor mai importante reglementări legislative pentru conservarea peştilor. Pe lângă spaţiul public al Acvariului, şi în acest an, de Noaptea Muzeelor, publicul va ocazia să viziteze şi spaţiul tehnologic al acestei secţii. Astfel, se va intra în contact cu zona de „culise” a acvariilor, ea însăşi o expoziţie prin dotări şi destinaţie.

Vizitatorii vor putea afla răspunsuri şi detalii, într-un dialog direct cu specialiştii muzeului, despre tehnica, procedeele şi metodele acvaristice prin care se asigură desfăşurarea complexităţii inter-relaţiilor dintre vieţuitoare şi mediul lor de viaţă. Se vor prezenta elementele de noutate din colecţia vie a Acvariului, aflate în stadiu experimental, care nu sunt expuse în speţiul public al acestuia: calcanul din Marea Baltică, peştele-luptător, şi ciclidele endemice din Tanganika. În spaţiul tehnologic, accesul publicului se face ordonat, pentru grupuri de maxim 15 persoane, până la ora 24.00.

Observatorul astronomic aşteaptă publicul pe Terasa de observaţii astronomice, între orele 20.00 – 02.00, unde sunt pregătite toate instrumentele de noapte pentru a observa Luna, planetele Jupiter, Saturn şi principalele stele vizibile în această perioadă, dacă vremea va fi bună şi va permite acest lucru. La Planetariu, vizitatorii sunt invitaţi să vizioneze spectacolul "Planete", după următorul program: 20.00, 21.00, 22.00, 23.00, 00.00, 01.00.

Intrararea publicului la muzeu în „Noaptea Muzeelor” se va face doar pe poarta dinspre punctul de trecere BAC, în intervalul 18.00 – 02.00.  Gratuitatea de vizitare se aplică doar la expoziţiile proprii ale muzeului, la expoziţiile şi serviciile private (expoziţia de reptile vii şi cinema 3D), care nu sunt în subordinea muzeului, accesul este reglementat de cei care le administrează.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite