VIDEO Magazinul românesc „Las Fierbinţi” din Londra a fost prădat de un asiatic. Hoţul a furat cutia în care se strângeau bani pentru „Casa Share”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul magazinului a postat pe internet un filmuleţ de câteva secunde în care se vede clar cum un individ cu o căciulă bine trasă pe cap intră, se uită prin magazin şi apoi iese cu cutia în mână. Din păcate pentru hoţ, în cutie erau doar câteva lire. Patronul pregăteşte acum o cutiuţă cu... alarmă!

„Iată că nu numai românii fură. Astăzi, cutiuţa pentru Casa Share a fost furata de un asiatic, indian sau pakistanez, Dumnezeu ştie ce-o fi. Spre dezamăgirea lui erau doar câteva zeci de lire. Spre ruşinea lui erau bani pentru a ajuta copii sărmani. Mai bine fura o ciocolată sau şi mai bine cerea o tochitură sau nişte sarmale. Ne-am fi depărţit amândoi cu un gust plăcut.Oricum nu mai contează. Vom înlocui noi suma furată în noua cutiuţă pe care o pregătim cu alarmă,clopoţei, lanţ de metal, unsă cu cremă de papuci, tot tacâmul. Lui, să îi dea Dumnezeu sănătate. Nu are rost să dăm la poliţie că nu ştim motivul pentru care a furat. Poate chiar avea nevoie. În schimb când o să mai vedem la TV ştiri doar despre hoţi români nu o să ne mai simţim frustaţi. Deschidem telefonul, ne uităm la filmarea de azi şi tragem o gura de aer în piept. Cer scuze celor doi clienţi români care apar în filmare, dealtfel oameni oneşti”, scrie pe Facebook Ionuţ Ardeleanu, unul dintre cei doi patroni ai magazinului. 

În urmă cu un an, fraţii Ionuţ şi Bogdan Ardeleanu au luat decizia de a deschide un magazin românesc cu produse tradiţionale chiar în centrul Londrei, şi asta deoarece pe acolo sunt foarte mulţi români. Investiţia iniţială a fost de 25.000 de lire, dar pe parcursul lucrărilor cheltuielile au mai crescut. Produsele ambalate sunt aduse de la un depozit românesc din apropiere, iar cele tradiţionale, cum ar fi şunculiţa, muşchiul, pastrama de porc sau cârnaţii afumaţi, sunt aduse de acasă. 

Cutia „Casa Share” a fost furată

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite