Sistemul de rachete antigrindină de la Galaţi nu se mai face anul acesta. A fost amânat pentru 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul a fost făcut de secretarul de stat (gălăţean la origine) Floricel Dima, de la Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Există şi o veste bună: sistemul va fi extins cu o baterie de rachete faţă de planul iniţial.

Chiar dacă, în ianuarie 2018, reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţau că pe lista de investiţii din 2018 erau şi opt rampe de lansare a rachetelor antigrindină pentru judeţul Galaţi, la zece luni distanţă lucrurile arată cu totul altfel.

Mai exact, oficialii au anunţat că sunt nevoite să amâne investiţia pentru 2019 deoarece, deşi s-a aprobat deja finanţarea acestor lucrări pentru 2018, lucrurile au fost întârziate de „o serie de proceduri juridice şi de câteva obstacole de ordin tehnic”.

„În primăvara anului viitor (N.R. 2019) vom avea nouă puncte de lansare a rachetelor antigrindină în judeţul Galaţi, pentru protejarea producţiei agricole”, a declarat, pe 15 octombrie, Floricel Maricel Dima, subsecretar de stat în MADR. Dima este la origine gălăţean şi a fost, printre altele, director general al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură şi şef al Oficiului Judeţean pentru Consultanţă în Agricultiură.

Conform planului iniţial trebuiau amplasate rampe de lansare a rachetelor antigrindină oraşul Tg. Bujor şi în comunele Poiana, Nicoreşti, Ghidigeni, Drăguşeni, Corni, Cuca şi Măstăcani. Oficialii MADR nu au precizat unde va fi montată rampa suplimentară aprobată între timp.

Sistemul antigrindină este operaţional, de câţiva ani, în mai multe judeţe din Moldova, în acest an fiind activate rachetele, în mai multe rânduri, în Vrancea, Vaslui şi Iaşi. 

În ceea ce priveşte eficienţa acestora există deja un adevărat război între fermieri şi autorităţi, concretizat prin câteva mitinguri de protest şi o serie de declaraţii destul de dure. În vreme ce autorităţile spun că rachetele opresc grindina şi stimulează ploaia, tot mai frecvent unii dintre fermieri spun că din cauza sistemului s-a instalat seceta prelungită care i-a adus la sapă de lemn.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite