Sesiune de informare la Universitatea ”Dunărea de Jos” cu privire la capacitatea NATO de a proteja populaţia şi teritoriul României în cazul unui atac
0
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin Institutul Transfrontalier de Studii Internaţionale şi Justiţie Penală, va găzdui joi, 7 iunie 2018, începând cu ora 10.00, evenimentul de informare publică #WeAreNATO, organizat în parteneriat cu Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cadrul Camerei Deputaţilor şi Consiliul Judeţean Galaţi.
”Împreună dorim să creăm pentru tinerii gălăţeni o platformă de diseminare a acelor valori, politici şi activităţi care definesc Alianţa, garant al libertăţii şi securităţii în spaţiul nord-atlantic”, precizează organizatorii.
Evenimentul se va desfăşura sub cupola #WeAreNATO, proiect organizat în mai multe ţări aliate pentru a creşte încrederea publicului tânăr în capacitatea structurii de a proteja populaţia şi teritoriul aliat. Tinerii vor avea oportunitatea de a înţelege modul de funcţionare al organismului politico-militar NATO, cât şi implicarea comună a forţelor armate în cadrul operaţiilor şi exerciţiilor conduse sub această egidă.
De asemenea, pentru a marca eforturile conjugate în materie de securitate şi cooperare, o altă componentă a acestui eveniment este reprezentată de întâlnirea dintre mediul academic universitar local şi reprezentanţi ai cercetării care asigură progresul tehnic în domeniul militar. ”Provocările complexe ale mediului de securitate dinamic necesită un răspuns adaptat, care să construiască şi să consolideze autonomia strategică specifică prin încurajarea cercetării şi inovării în domeniul apărării”, susţin organizatorii.
În curtea interioră a campusului va fi organizată şi o expoziţie de tehnică militară.