Secretele mâncării pandurilor, unul dintre preparatele tradiţionale ale oltenilor. Supa de oase şi toba se numără printre ingrediente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mâncarea pandurilor Foto: www.ecuisine.ro
Mâncarea pandurilor Foto: www.ecuisine.ro

Preparatul este specific Olteniei şi are la bază un amestec de sortimente de carne şi preparate din carne. Reţeta este una de sezon, pentru că bună parte din ingredientele folosite pentru pregătirea ei le putem avea în casă, mai ales în preajma Sărbătorilor de Iarnă, cum ar fi cârnaţii din carne de oaie şi cârnaţii din carne de porc.

Mâncarea pandurilor este un preparat tradiţional românesc, a cărui istorie porneşte de pe vremea haiducilor din Oltenia, nevoiţi să pregătească ceva de-ale gurii prin păduri sau locurile unde se ascundeau de oamenii domniei.

”Primul pas este să tăiem în bucăţi mari toate sortimentele de carne folosite la realizarea preparatului, pe care le vom prăji în ordinea timpului de procesare termică”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară. Supa de oase se obţine uşor, prin fierberea unor oase de porc cu câteva legume.

Ingrediente pentru patru porţii:

-Cârnaţi olteneşti (care să conţină carne de oaie)-250 de grame;

-Tobă de casă sau cumpărată din comerţ-200 de grame;

-Pulpă de porc-600 de grame;

-Muşchi ţigănesc-250 de grame;

-Ceapă-200 de grame;

-Pastă de tomate-150 de grame;

-Vin alb-150 de mililitri;

-Supă de oase;

-Sare şi piper, după gust;

-Pătrunjel-o legătură.

Vom începe cu prăjirea pulpei de porc, continuând cu muşchiul de porc şi adăugând apoi cârnaţii şi ceapa. Când carnea a prins culoare, fiind bine rumenită, punem şi toba. ”Nu este indicat să amestecăm prea energic pentru a nu desface cârnaţii din membrană sau toba”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

Când ingredientele sunt aproape pătrunse, adăugăm pasta de tomate şi le lăsăm la foc pentru alte două, trei minute. Punem apoi supa de oase şi vinul, dar şi sare şi piper după gust, lăsând ingredientele la prăjit până când se pătrund bine, verificând constant gustul, cât şi rigiditatea cărnii.

După ce închidem focul, adăugăm pătrunjelul tocat şi servim preparatul cu mămăligă sau pâine de casă şi o salată de murături.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite