S-au înmulţit cazurile de consum de băuturi alcoolice în zone publice, dar şi cele de tulburare a liniştii publice. Poliţiştii au dat amenzi de 80.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii locali au aplicat 280 de sancţiuni contravenţionale, în luna iunie, cele mai multe amenzi date, 119 la număr, având la bază prevederile legii 61/1991.

În a doua lună de desfăşurare a planului de măsuri – Estival 2019, poliţiştii locali au aplicat 280 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 80.000 de lei. În luna iunie, cele mai multe amenzi date, 119 la număr, au la bază prevederile legii 61/1991. Acestea au fost date pentru fapte precum: consum de băuturi alcoolice – 86, tulburarea liniştii publice – 20, adresare de expresii jignitoare – 7, apelare la mila publicului – 2, gesturi obscene – 3 şi desenarea cu graffiti – 1.

”Tot luna trecută, conform prevederilor HCL 260/2018, poliţiştii locali au aplicat 113 amenzi. Au fost aplicate sancţiuni pentru: murdărirea domeniului public – 61, parcarea pe trotuar – 25, comerţ stradal neautorizat – 6, parcarea pe spaţiul verde – 4, murdărirea mobilierului urban – 2, depozitare materiale de construcţii – 2”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Pe perioada lunii iunie, oamenii legii au aplicat şi 10 amenzi pentru încălcarea legii 349/2002 (fumat în loc nepermis), dar şi 34 de sancţiuni pentru încălcarea faptelor prevăzute la OUG 195/2002 (staţionare interzisă, acces interzis, oprire interzisă), plus 68 de puncte penalizare.

În primele două luni de derulare a planului de măsuri – Estival 2019, poliţiştii locali de la nivelul municipiului Galaţi au aplicat 607 sancţiuni contravenţionale, în sumă de aproximativ 180.000 de lei.

Poliţia Locală derulează la nivelul municipiului Galaţi, pentru al treilea an, pe perioada anotimpului cald, planul de măsuri – Estival 2019, program care se derulează în intervalul mai-septembrie 2019. La această ediţie, una dintre priorităţile planului de măsuri – Estival 2019 vizează circulaţia pe drumurile publice.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite