Procesiune uriaşă cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la mănăstirea Adam. Programul complet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Adam FOTO Daniel Lare
Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Adam FOTO Daniel Lare

Procesiunea este una dintre cele mai ample din ortodoxia românescă şi marchează postul Adormirii Maicii Domnului. Pelerinajul se va încheia pe 14 august, la străvechea mănăstire de la Adam va avea loc, de la ora 16,00, slujba Privegherii din ajunul marii sărbători creştine.

În Eparhia Dunării de Jos a devenit deja o tradiţie ca în toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, să se organizeze o procesiune cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, în majoritatea parohiilor din protopopiatele judeţului Galaţi.

„Astfel, în acest an, 120 de parohii din cele cinci protopopiate ale judeţului Galaţi au primit deja (N.R.: procesiunea a început pe 1 august) sau se pregătesc ca în perioada postului Adormirii Maicii Domnului să primească cu dragoste, cu evlavie şi cu credinţă acest odor de mare preţ aflat în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos”, a transmis biroul de presă al Arhiepiscopiei.

Programul procesiunii din perioada 5-14 august

Luni, 5 august

Icoana va fi în municipiul Galaţi la parohiile ,,Înălţarea Domnului” - Str. Constructorilor nr. 23 (între orele 5,00 - 9,00), „Sf. Cruce” - Str. General Dragalina nr. 3, (între orele 9,00 - 11,00), „Sf. Daniil şi Ioan Iacob”-  B-dul Ionel Fernic nr. 33, (între orele 11,30 -13,00), „Sf. Dumitru”- Str. H. Coandă nr. 18A (între orele 13,30 - 15,00), „Sf. Ştefan cel Mare” - Str. Nufărului nr. 28 B (între orele 15,00 - 17,00) şi „Mavromol”- Str. N. Bălcescu, (între orele 17,00 - 19,00). La ora 19,00, icoana, însoţită de preoţi şi credincioşi, va porni în pelerinaj de la biserica ,,Mavromol” către  biserica „Precista”, Strada Prelungirea Traian nr. 1, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială.

Marţi, 6 august

Icoana va fi tot în municipiul Galaţi la parohiile ,,Naşterea Maicii Domnului”- Str. Lacului nr. 21 (între orele 8,00 - 9,00), ,,Vovidenia” - Str. Logofăt Tăutu nr. 24 (între orele 9,00 – 10,30), Catedrala Arhiepiscopală - Str. Domnească nr. 104 (între orele 10,30 – 11,30), „Schimbarea la Faţă”- Str. Maior Iancu Foteanr. 1 (între orele 11,30 - 13,00), „Sf. Vasile cel Mare” - Str. Anghel Saligny nr. 88 (între orele 13,00 - 15,00), ,,Sf. Martiri Brâncoveni”, Str. Combinatului nr. 10 (între orele 15,00 - 17,00), „Sf. Ilie”, Str. Barboşi nr. 4A (între orele 17,00 - 19,00), „Sf. Atanasie Patelarie” - Str. Oltului nr. 7A (între orele 19,00 - 21,00) şi „Sf. Ana”- Str. Textiliştilor, Micro 19, începând cu ora 21,00, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială.

Miercuri, 7 august

Procesiunea va ajunge la parohiile ,,Sf. Trei Ierarhi” - Str. Ovidiului nr. 10 (între orele 6,00 - 8,00), „Sf. Dimitrie cel Nou” - Cartier Siret (între orele 8,00 - 10,00), Movileni (între orele 1000 - 1100), Şendreni (între orele 11,00 - 12,00), Traian (între orele 12,00 - 13,00), Braniştea (între orele 13,00 – 14,30) şi Vasile Alecsandri (între orele 14,30 - 15,00).

Miercuri, 7 august

Icoana va fi preluată de la parohia Vasile Alecsandri, protopopiatul Galaţi la ora 1500, de către parohia Independenţa 1, protopopiatul Covurlui, urmând a fi aşezată spre închinare la această parohie în intervalul orar 15,00- 15,30, apoi la parohiile Independenţa 2 (între orele 15,³º - 16,00), Vameş (între orele 16,00 – 16,30), Tudor Vladimirescu (între orele 16,30 – 17,00), Mănăstirea Vladimireşti (între orele 17,00 – 17,30), Tudor Vladimirescu – Prival (între orele 17,30 – 18,00), Hanu Conachi (între orele 1800 - 18,45), Fundeni (între orele 18,45 - 19,30), Costieni (între orele 19,30 – 20,00), Nămoloasa Sat (între orele 20,00 – 21,00) şi Piscu 2 (de la ora 21,00, cu slujbă de priveghere şi Sfânta Liturghie).

Joi, 8 august

Se vor putea închina la icoană credincioşii din parohiile Izvoarele (între orele 8,00 – 9,00), Schela (între orele 9,00 – 10,00), Slobozia Conachi (între orele 10,00 – 11,00), Cuza Vodă (între orele 11,00 – 12,00), Suhurlui şi Rediu (între orele 1200 – 1300), Slobozia Ventura (între orele 13,00 – 14,00), Cuca (între orele 14,00 – 15,00), Centrul Medico Social Pechea (între orele 15,00 - 15,30), Costache Negri (între orele 15,30 – 16,30), Griviţa (între orele 16,30 – 17,00), Călmăţui (între orele 17,00 – 17,30), Mănăstirea Cudalbi (între orele 17,30 – 18,00), Cudalbi 3 (între orele 18,00 - 18,30, cu procesiune până la parohia Cudalbi 1, unde va rămâne la închinare până la ora 20,30) şi Pechea 2 (de la ora 20,30 , cu slujbă de priveghere şi Sfânta Liturghie).

Vineri, 9 august

Icoana va fi purtată în procesiune în protopopiatul Tecuci la parohia Iveşti 2, începând cu ora 900, de la intrarea în localitate şi până la biserică, unde va rămâne până la ora 13,00. Procesiuni cu icoana vor mai fi la parohiile Iveşti 1 (între orele 13,00 – 15,00), Diecheni (între orele 15,00 – 17,00), Buceşti (între orele 17,00 – 19,00) şi Şerbăneşti 1, (între orele 19,00 – 22,00). Începând cu ora 23,00, Sfânta Icoană se va afla la parohia Lieşti, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială.

Sâmbătă, 10 august

Procesiunea ajunge la parohia Umbrăreşti 2 (între orele 8,00 – 11,00), după care va fi purtată în procesiune la parohiile Drăgăneşti (între orele 11,00 – 13,00), parohia „Sfântul Gheorghe” din Tecuci (între orele 13,00 – 19,00), parohia „Înălţarea Domnului” din Tecuci, unde, la ora 24,00, va fi oficiată Sfânta Liturghie.

Duminică, 11 august

Icoana va fi la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Tecuci la Sfânta Liturghie (între orele 7,00 – 11,00), apoi la parohiile „Naşterea Maicii Domnului” (între orele 11,00 – 13,00), „Sfântul Nicolae” (între orele 13,00 – 16,00), şi „Sfinţii Voievozi Vechi” (între orele 16,00 – 19,00). Peste noapte, Icoana va rămâne la parohia „Sfinţii Împăraţi” din Tecuci, unde, la ora 24,00, va fi oficiată Sfânta Liturghie.

Luni, 12 august

Sfânta icoană va fi în procesiune în protopopiatul Nicoreşti, la parohiile  Dobrineşti (între orele 700 – 900), Ţicău (între orele 9,00 – 10,30), Buciumeni (între orele 10,30 – 12,00), Hânţeşti (între orele 12,00 – 13,30), Ţepu de Jos (între orele 13,30 – 1530), Brăhăşeşti 2 (între orele 15,00 – 16,00), Gohor 2 (între orele 16,30 -17,30), Slobozia Corni (între orele 17,30 – 19,00). De la ora 20,00, icoana va fi în protopopiatul Tecuci, la biserica „Sf. Ioan Casian” din parohia Matca 5, unde, la ora 2400, se va oficia Sfânta Liturghie.

Marţi, 13 august

Va fi purtată în procesiune în protopopiatul Tecuci la parohiile Corod 3, (între orele 7,00 – 11,00), unde se va oficia Sfânta Liturghie, după care procesiune va ajunge la parohia Blânzi (între orele 11,00 – 13,00) şi la parohia Brătuleşti (între orele 13,00 – 15,00). La ora 15,00, sfânta Icoană va fi adusă la Mănăstirea Adam.

Miercuri, 14 august

Începând cu ora 16,00, la Mănăstirea Adam va fi oficiată slujba Privegherii, după care icoana va fi purtată în procesiune până la altarul de vară al mănăstirii, unde, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un mare sobor de preoţi şi diaconi va săvârşi slujba Prohodului Maicii Domnului, în prezenţa evlavioşilor credincioşi veniţi la această mare sărbătoare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite