Patronul unui bar a fost bătut de câţiva clienţi pentru că a refuzat să le mai servească alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru bărbaţi, cu vârsta curprinsă între 27 şi 50 de ani, sunt cercetaţi pentru vătămare corporală, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, după ce l-au lovit pe patronul barului unde se cinsteau pentru că nu a mai vrut să le servească băuturi alcoolice. O persoană care a încercat să aplaneze conflictul a fost lovită în cap, suferind un traumatism cranian.

Pe 10 mai, poliţiştii secţiei 2 din Galaţi au depistat şi reţinut un tânăr de 27 ani, din Galaţi, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare.

”Din cercetări a reieşit că, în data de 9 mai, în jurul orei 19,30, acesta, împreună cu alţi patru bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 27 şi 50 ani, toţi din municipiul Galaţi, în timp ce se aflau în incinta unui bar din cartierul Ţiglina 3, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat un bărbat de 40 ani, administratorul barului, care ar fi refuzat să le mai servească băuturi alcoolice”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Un alt bărbat de 61 ani, care se afla la acel moment în bar, a încercat să intervină pentru a aplana conflictul, fiind lovit de tânărul de 27 ani, în zona capului. Victima a fost transportată la spital, unde a fost diagnosticată cu  traumatism cranio-cerebral acut şi unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz, cei patru bărbaţi care au participat la conflict fiind cercetaţi, în stare de libertate,  pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare.

Tânărul bănuit că ar fi lovit victima a încercat să se sustragă cercetărilor, fiind însă depistat de poliţişti şi condus la sediul Poliţiei pentru audieri. A fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite