Negocierile asupra contractului colectiv de muncă din ArcelorMittal Galaţi bat pasul pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noi negocieri vor avea loc mâine. Foto: Adevărul
Noi negocieri vor avea loc mâine. Foto: Adevărul

Aşa cum era de aşteptat, combinatul a intrat în noul an fără un contract colectiv de muncă nou. Sindicaliştii vor o majorare cu cel puţin 15 procente a actualelor salarii

Sindicaliştii din Sindicatul "Siderurgistul" se vor întâlni mâine din nou cu administraţia Combinatului pentru a rediscuta despre creşterile salariale pe care le cer. Până acum, negocierile nu prea au mers bine, cel puţin pentru sindicalişti, care nu au reuşit să obţină majorările salariale pe care şi le-au propus. Liderii de sindicat spun că au cerut majorări salariale de 17% dar că sunt dispuşi să accepte şi 15 procente.

De cealaltă parte, conducerea ArcelorMittal Galaţi spune că s-a confruntat cu provocări semnificative începând cu momentul în care criza economică a lovit pieţele siderurgice. Cu precădere în Europa, cererea a scăzut cu 30%, din 2008. "Prin urmare, unitatea noastră a înregistrat pierderi în ultimii cinci ani, dar a fost sprijinită financiar de Grupul ArcelorMittal în această perioadă.

Din perspectivă socială, principalul nostru obiectiv a fost protejarea locurilor de muncă şi a veniturile angajaţilor Companiei. Atunci când salariile nu au putut fi mărite din cauza mediului economic, am acordat bonusuri financiare. Sistemul salarial a fost modernizat, astfel încât să fie pusă în practică o bază de calcul corectă, conform unei noi matrici de posturi şi să elimine distorsiunile din trecut.

Salariul mediu brut al unui angajat ArcelorMittal Galaţi este cu 6% mai mare decât media înregistrată în România. De asemenea, în afara salariului de bază, unitatea noastră oferă, adiţional, un pachet important de beneficii, care reprezintă – în medie  – 30% din salariu unui angajat. În plus, în ultimii ani  ArcelorMittal Galaţi a răsplătit ideile de succes ale angajaţilor, propuneri axate pe îmbunătăţirea operaţiunilor locale. Astfel, aceştia au primit sume nete care au variat de la 100 la 1.000 de lei. 35% dintre muncitori au fost premiaţi în cadrul acestui program", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu.

Compania apreciază efortul depus de către angajaţi şi face tot posibilul pentru a menţine locurile de muncă şi a proteja salariile,  într-un mod responsabil din punct de vedere social.

Conducerea combinatului a ţinut să precizeze că negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă se desfăşoară respectând prevederile legale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite