Lucruri mai puţin ştiute despre post. Sunt fructele de mare permise sau nu creştinilor care ţin postul Crăciunului?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fructele de mare, între a fi şi a nu fi de post. Foto: nwradu.ro
Fructele de mare, între a fi şi a nu fi de post. Foto: nwradu.ro

O parte dintre clericii ortodocşi susţin că bucatele gătite din fructe de mare sunt permise pe perioada postului, în vreme ce alţii resping vehement ideea. Există şi opinia că mâncarea de post din soia, dar care imită friptura sau brânza, ar fi necanonică, deoarece „nu este aliment simplu, smerit”.

Chiar dacă Biserica Ortodoxă se ghidează în general după reguli precise, atunci când vine vorba despre departajarea alimentelor de post de cele „de dulce”, lucrurile nu mai sunt deloc la fel de clare. De altfel, această controversă este veche de secole, iar soluţia care să mulţumească pe toată lumea este încă departe de a fi găsită.

Bunăoară, nici acum nu este deloc clar dacă fructele de mare sunt permise a se consuma în post, sursele ortodoxe fiind, în această chestiune, de o inconsecvenţă demnă de o cauză mai bună.

O carte care te scoate/duce din/în păcate

Una dintre cele mai cunoscute cărţi de bucate de post din România – ne referim aici la „Mâncăruri şi dulciuri de post”, scoasă de Editura Bizantină în anul 1994, sub semnătura prezbiterei Garoafa Coman – este categorică: fructele de mare se pot consuma în post.

La paginile 127-131 ale amintitei lucrări (care poartă girul arhimandritului Sofian Boghiu de la mănăstirea ortodoxă Antim; între timp, părintele a trecut la Domnul) sunt prezentate mai multe reţete cu cai de mare, caracatiţă, sepie şi midii, care sunt prezentate ca permise credincioşilor în perioada posturilor.

Părintele Sofian Boghiu aveao viziune grecească asupra postului. Foto

Părintele Sofian Boghiu avea o viziune grecească asupra postului. Foto: doxologia.ro

Deşi nu ne dorim să contestăm în vreun fel lucrarea, este evident, însă, că avem de-a face cu o oarecare confuzie de termeni, dat fiind că, spre exemplu, calul de mare nici măcar nu intră în categoria fructelor de mare (din care fac parte mai multe varietăţi de moluşte) ci, potrivit biologiei, este un peşte. Ba chiar este un peşte special, căci naşte pui vii, iar responsabil de actul naşterii este masculul, caz unic printre vertebrate.

„Nu putem considera calul de mare ca fiind fruct de mare decât dacă şi rechinul sau balena primesc acelaşi statut. Este în mod cât se poate de clar o greşeală de categorisire”, spune profesorul de biologie Aurelian Păun.

În aceste condiţii, este cel puţin ciudat să se recomande (pe o „filieră” strâns legată de ortodoxie) consumul de peşte în post, fără să existe un dezlegare în acest scop. Asta ca să nu mai spunem că, potrivit altor surse bisericeşti, nici moluştele nu ar fi considerate tocmai alimente de post.

Un exemplu la îndemână este Mitropolia Ardealului, care este de părere că fructele de mare trebuie asimilate peştelui, fiind permise a se consuma în zilele în care există dezlegare la peşte.

„Suntem tentaţi să credem că fructele de mare sunt de post deoarece călugării greci le consideră de post. Neavând prea multe surse de hrană aceştia obişnuiesc să mânce fructe de mare în post chiar şi atunci când nu este dezlegare la peşte”, a declarat părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Ardealului.

Aha, deci grecii au voie!

Având în vedere că numeroase surse acreditează ideea că ortodocşii greci obişnuiesc să mănânce fructe de mare (moluşte) în post, această libertate având inclusiv călugării din mănăstirile ultraortodoxe, se nasc întrebări fireşti. Dacă grecii au voie, românii de ce ar primi interdicţie?

În lipsa unui punct de vedere tranşant al Patriarhiei, trebuie să facem echilibristică printre sursele de rang mai mic sau printre „părerologii” de profesie. Prilej cu care descoperim că, aşa cum spunea chiar purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Ardealului, la greci ar fi o situaţie specială.

Legenda spune că monahii greci, rămânând fără niciun fel de hrană de post (pe principiul că Grecia este o regiune aridă, neprielnică agriculturii, dar şi pentru că grecii nu s-au omorât niciodată cu cultivarea pământului), au cerut ajutor Maicii Domnului. Iar aceasta li s-a arătat aievea şi le-a dat dezlegare pe vecie.

Cam la fel este înfăţişată povestea pe doxologia.ro. „Spune o tradiţie că, într-un post, călugării din Sfântul Munte nu mai aveau ce mânca şi atunci Maica Domnului li s-a arătat, îngăduindu-le să consume fructe de mare. Aşadar, dezlegarea s-a făcut doar într-o situaţie limită, nu pentru toate posturile”, scrie arhim. Mihail Daniliuc pe amintitul site al BOR.

Arhim. Mihai Daniliuc. Foto

Arhim. Mihail Daniliuc. Foto: Doxologia.ro

Deloc lipsit de importanţă pentru lămurirea chestiunii, arhim. Mihail Daniliuc este egumenul Schitului Vovidenia-Neamţ, Custode al Casei Memoriale Visarion Puiu şi Muzeului Mihail Sadoveanu, cadru didactic la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”- Mănăstirea Neamţ.

Deşi par „cu greutate”, explicaţiile sunt totuşi destul de străvezii căci nu este foarte clar de ce doar grecii ar putea avea voie să mănânce scoici şi calamari în post, în momentele de penurile alimentară. La o adică, de ce n-ar beneficia de aceeaşi clemenţă şi nea Ion din Cucuieţii din Deal, presupunând că acestuia tocmai i s-a terminat mămăliga şi că, prin reducere la absurd, a găsit în beci doi calamari şi-o sepie.

Varianta are/n-are sânge pică la testul biologiei

În unele medii se merge şi pe „legenda” că dacă are sânge e de post, iar dacă n-are sânge, nu-i de post. Singura problemă este însă că adepţii (inclusiv din partea clericală) acestei teorii simpliste nu prea definesc ce se înţelege prin sânge, aşa că mulţi se raportează doar la lichidul de culoare roşie ce circulă printr-un organism superior (de regulă mamifer). Ceea ce-i oarecum greşit.

Dacă este să abordăm lucrurile ştiinţific, descoperim că şi moluştele au sistem circulator şi sânge (hemolimfă), chiar dacă lichidul respectiv nu este roşu, deci toată teoria gastronomică de post se năruie implacabil.

„În biologie, când vorbim despre sânge nu ne referim neapărat la sângele mamiferelor sau al păsărilor. De fapt, dacă este să ne raportăm la numărul de indivizi, marea majoritate a vieţuitoarelor de pe planeta pământ au sângele incolor sau de cu totul alte culori decât cea roşie”, spune profesorul Aurelian Păun.

Ultima „bombă”: nici soia nu-i chiar aşa de post

Printre monahii ortodocşi mai conservatori din România circulă şi opinia că nici „fripturile” sau „brânzeturile” din soia, ori alte surogate de acest gen,  n-ar fi tocmai de post, căci se încalcă pricipiul canonic că mâncarea de post trebuie să fie simplă, smerită.

image

Mâncarea de post trebuie să fie cât mai simplă, spun teologii. Foto: adihadean.ro

De altfel, toate textele creştine precizează că hrana celui care posteşte este compusă îndeobşte din „legume fierte, pâine, untdelemn şi, uneori, puţin vin”, cu dezlegare la peşte la marile sărbători care cad în post.

Vă mai recomandăm şi:

Cum a fost arestat în biserică fiul duhovnicesc al lui Arsenie Boca, în urma unei descinderi armate ca la război

Sfântul care a prefigurat fenomenul Arsenie Boca. Românii se roagă de secole la mormântul lui Rafail de la Agapia

Povestea singurei biserici din România în care a slujit ca preot un patriarh al tuturor ortodocşilor. De ce a fost gonit de turci de la Constantinopole

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite